Acest studiu a fost publicat în prestigiosul Journal of Religion and Health de agenţia Women’s Health. Respondenţii acestui studiu au fost 92,539 de femei de peste 50 de ani.
„Am observat practicile religioase a 100 000 de femei şi – vă place sau nu – am găsit o conexiune puternică între mergerea la biserică sau orice alt fel de rugăciune şi viziunea pozitivă a vieţii” aspus cercetătorul Eliezer Schnall, profesor asociat de psihologie la Universitatea Yeshiva.
„Am luat în considerare un număr de factori psihologici: optimism, depresie, ostilitate cinică şi un număr de subcategorii care implică sprijin social şi izolare socială” a adăugat ea. Legătura dintre activitatea religioasă şi sănătate este evidentă la femei, mai ales la cele mai în vârstă, viaţa lor religioasă fiind una dintre cauzele longevităţii lor.
Cercetătorii au examinat variate aspecte, printre care şi sprijinul spiritual oferit de un preot.