Diavolul desfrânării are o nouă armă – ”drogul violului”

Astăzi pentru desfrânare nu mai este necesar nici măcar comunul acord a celor căzuţi în acest grav păcat. Un nou stupefiant  perfid, supranumit ”drogul violului”, face ravagii printre tinerii din România. Poliţia rusă a atras atenţia autorităţilor române că mai nou se comercializează foarte mult un drog incolor, inodor şi insipid care face ravagii. GHB (acidul gamma hydrobutyric), denumit şi drogul violului, este folosit de către bărbaţii care vor să scadă puterea de rezistenţă a victimelor în timpul actelor sexuale forţate.

Grav  este că stupefiantul este inodor, insipid şi incolor, adică greu  detectabil, iar la câteva ore de la consumul voluntar sau involuntar,  dispare din sânge. Pentru a fi acceptați de către o  femeie, bărbații pun acest drog în băutura partenerei pe care vor sa o  drogheze, pentru ca apoi să o violeze fără ca aceasta să riposteze  vehement. GHB se vinde sub formă de lichid, praf, capsule sau granule,  ce se dizolvă în apă sau alcool și pentru că nu are nici miros sau gust  (doar un gust ușor sărat) nu poate fi depistat la prima vedere. GHB își  face efectul în circa 5-15 minute, consumatorul simțindu-se la fel ca  după un pahar sau două de alcool: relaxat, ușor ametit, destins,  dezinhibat.