Institutul american Gatestone a publicat un raport lunar cu privire la persecuţia creştinilor de către musulmanii în luna mai 2012. Textul descrie cazuri de discriminare şi de violenţă anti-creştină în 20 de ţări, mergând după ordinea alfabetică.
Cazuri deosebit de grave de violenţă au fost înregistrate în ţările din Africa la sud de Sahara – în Nigeria, Kenya, Somalia, Sudan şi Coasta de Fildeş, cazuri, în care creştinii au fost ucişi, decapitați, și chiar răstigniți.
De asemeni, în luna mai, a crescut discriminarea împotriva creştinilor, în Indonezia. Este vorba despre mai multe atacuri asupra bisericilor creştine dar și tentative de închidere a acestora. Cele mai multe dintre bisericile închise aparţin comunităţilor protestante.
Caz extraordinar a avut loc în Franţa. În biserica Sf. Joseph patru tineri africani au intrat în Biserică aruncând cu pietre în credincioșii adunați la serviciul divin.
Raportul constată că, în Pakistan, aproximativ 8-10 creştini lunar sunt forţaţi să se convertească la Islam. Victime devin de multe ori fetele creştine din familii sărace.
Potrivit Institutului Gatestone, în Eritreea în închisoare sunt acum 2- 3 mii creştini.
În topul celor douăzeci de ţări cele mai periculoase pentru creştini de asemenea au intrat Siria, Mali, Sudan, Iordania, Iran, Liban.
Acasă Stiri religioase Stiri Statele Unite, au publicat un raport privind persecutarea creştinilor de către musulmanii...
Statele Unite, au publicat un raport privind persecutarea creştinilor de către musulmanii în luna mai 2012
Statele Unite, au publicat un raport privind persecutarea creştinilor de către musulmanii în luna mai 2012
www.ortodoxia.md