Legea bumerangului duhovnicesc
Viața noastră constă dintr-o multitudine de fapte, bune și rele. Vei face bine pentru El, şi El nu va trece pe alături. Vei face un rău, chiar dacă va rămâne necunoscut, răul ţi se va întoarce. Eu o numesc „legea bumerangului.”
Iar ura față de copil – e un sentiment satanic.
Soția unuia dintre cunoscuţii mei, o femeie demnă de încredere, mi-a relatat următoarea istorie. După ce ea și soțul ei s-au căsătorit, ei au trăit 11 ani, fără a avea copii. Numai la cine nu au apelat. Cu fiziologia e totul bine, histologia – la fel, patologii nu sunt, dar nici copiii nu sunt.
Și iată că într-o zi, mergând printr-un oraș, atunci încă Zagorsk, ea aude un strigăt de sus: „Prinde-l!” Ridică capul, iar de la fereastra etajului patru iese abundent fum şi o femeie tânără îi aruncă pe mâini un coilaş înfăşat, iar singură încearcă să treacă pe pervazul ferestrei, la o distanţă cât mai mare de foc.
Astăzi, există o mulțime de cupluri care nu pot avea copii. Știu o familie credincioasă. Opt ani au trăit și, de asemenea, nimic. Biata femeie, numai prin ce nu a trecut pentru dreptul de a fi mamă. Și operată a fost, și a luat pumni de pastile. În cele din urmă, o sarcina mult–așteptată, dar în curând bucuria s-a preschimbat în disperare, viaţa s-a conceput, dar nu în locul unde trebuia, şi abea de au reușit să salveze mama. Când au încercat toate modalităţile posibile, dar copilul aşa şi nu a apărut, s-au decis să ia un copilaş abandonat de la spital.
Au luat-o şi întratât de mult au îndrăgit-o, încât femeia care nu născuse niciodată a putut printr-o minune şi s-o alapteze. Și șase luni mai târziu, femeia a simțit că poartă în pântece propriul copil. Acum au doi copii, care sunt înconjuraţi în dragoste părintească.
Vorbesc cu o doamnă mai în vârstă, și ea mi se plânge că iată fiul ei nu are copii, o astfel de tragedie. I-am spus despre incident, și ea îmi spune: „Avem şi noi prieteni în Krasnoyarsk cu care s-a întâmplat exact aceeași poveste. În semn de recunoștință pentru fapta bună, de asemenea, au luat un copilaş de la spital, Dumnezeu le-a mai dăruit unul. Timpul a trecut, și faţă de copilul înfiat fără nici un motiv aparent, au început să-şi arăte nemulțumirea, iar apoi şi furia. Deci, le e frică să ia.„
Ura față de copil – e un sentiment satanic. A avut loc la noi un caz.
Îmi amintesc de o mamă care mi-a cerut să-i sfinţesc apartamentul. Vin așa cum am convenit. În timp ce mă dezbrac, observ că din una din camere mă privesc două feţişoare, fetiţele au vreo șapte sau opt ani. Ne-am făcut cunocuţi imediat, și, în timp cât eram ocupat de sfinţire, ele mă urmau, toate fiindu-le interesante. Când am început să mă rog pentru sănătatea tuturor membrilor familiei, le-am întrebat „care este numele mamei voastre?” Ele s-au întrecut să-mi spuie că numele mamei lor este Angelina, fiind de la cuvântul” înger”, – mama noastră e un înger. Ea este un înger bun!
„De ce ele sunt atât de diferite,” am întrebat-o la plecare? „Sunt de la tați diferiți?” „Nu”, a răspuns ea, pe cea care este mai mare, am luat-o de la orfelinat. Am crezut cu soțul că nu vom mai avea copiii, am luat-o, iar în anul următor am născut şi fetiţa noastră. Apoi, soțul a murit, și de una singură le educ. „Și tu ai sentimente diferite pentru ele? O iubești pe careva mai mult?” . „Le iubesc la fel. Sunt fete bune. Tot ce vreau, să le găsesc un tată, dar iată bărbaţii se cam sperie. În cazul în care era un copil, probabil că deja s-ar fi găsit cineva. Aşa sunt singură„
După sfinţire Anghelina deşi foarte rar, dar a început a trece pe la biserică. Fetele de câteva ori s-au împărtăşit. Părea că totul e bine la ele. Deaceea, atunci când Anghelina pe neașteptate a venit și a spus că a decis să scape de copilul înfiat, cuvintele ei m-au făcut să înlemnesc. „Cum aşa”, – am întrebat. „Doar o iubeşti pe fată. Dacă sunteți într-o situaţie financiară dificilă, te vom ajuta, numai nu întoarce copilul la orfelinat. Ea deja merge la școală și nici nu-și dă seama că ești o mamă adoptivă. Cât de greu îi va fi acolo.„
Femeia calm m-a privit în ochi și a spus: „Eu o urăsc. Este vina ei că nu-mi pot aranja viața personală. Cu fiecare zi îmi vine tot mai greu să mă abţin să nu încep să o bat.” Apoi se apropie de mine pune mână peste mână și îmi cere să-i dau binecuvântare să întoarcă copilul la orfelinat!
„Eu nu pot binecuvânta o trădăre, maică.„
A mai trecut ceva timp, și ea a venit la biserică împreună cu cele două fete. Am aflat că deja pentru mâine a fost stabilită întoarcerea fetei la orfelinat. M-am uitat la copil, ea încă nu știe nimic, despre ceva se şuşoteşte cu sora ei, și ambele sunt fericite. Din când în când, una sau alta îşi abordează mama îmbrăţişând-o sau gingaş atingând-o pe faţă şi pe mâini.
M-am apropiat de fată, și ea a dat capul pe spate și se uită la mine. Ochii ei erau atât de hazlii și fericiţi. I-am pus mâna pe frunte și am mângâiat-o cu degetele pe năsuc. Pisica mea rămâne nemişcată atunci când îi fac la fel. Copilul înţelege jocul şi participă la el reprezentând un pisoi. Pisoiaş micuţ şi credul, tu încă nu bănuieşti nimic.
Mâine te vor duce într-o casă străină în care nu va există nici mama, nici sora. Vei rămâne singură. Majoritatea copiilor care de mâine vor fi pentru tine o nouă familie, au mame. Cu toate acestea, ele şi-au pierdut forma lor umană, și dreptul de a fi mame, dar uneori şi ele vin la orfelinat, pentru că continuă să iubescă în felul lor.
La început, vei sta la poarta de pe teritoriul noii tale case, apoi vei petrece ore privind pe fereastră la drumul care duce către ea. Vei aștepta-o pe mama ta, pentru că va promite să se întoarcă. Dar niciodată nu va veni la tine din nou. De-a lungul timpului, ţi se va spune că ea tot nu este mama ta, că mama ta adevarată te-a abandonat încă în spital, iar aceasta te-a luat, dar apoi, de asemenea te-a abandonat. Și vei înţelege că nimeni nu te iubeşte şi nimeni nu te vrea. Și entuziasmul pe care îl ai acum în ochi se va stinge, iar locul îi va lua tristeţea. Dar toate acestea vor veni mâine, dar astăzi mai ai o zi întreagă de copilărie.
Cum să trăeşti acum copile drag? Copil, care a fost de două ori trădat de cei care, prin definiție, ar trebui să te iubească mai mult decât oricine altcineva. Vei mai putea avea încrederea în cineva?
În acest răstimp mama pune cu grijă lumânări și-şi face cruce. Pentru ce te rogi? Ca copilul când va creşte să te ierte sau îţi cerşeşti un nou bărbat în viaţa ta? „Ai decis în cele din urmă? Ai meditat la toate consecințele? „”Da”, – ea răspunde calm, dar vocea îi este iritată.
Probabil că deja îşi închipuie cum mâine se va sfârşi această afacere neplăcută. Cu siguranță va săruta fetiţa luându-şi rămas bun şi va promite să se întoarcă în curând după ea, dar nu se va mai întoarce. Totul e corect: nu o mai vezi, va dispărea şi din suflet. Poate deja îţi închipui cât de fericite veţi fi cu fiica ta și poate va apărea şi bărbatul mult râvnit la orizont.
Numai un moment nu ai luat în calcule, această fetiţă pentru tine e străină, iar pentru fiica ta, este soră dragă. Acea care va rămâne cu tine, se va uita în ochii tăi iubitori și va primi sărutul tău. Dar ea îşi va aminti că o sărutai la fel şi pe sora ei înainte să dispară. De la început ei îi va fi frică de tine, iar apoi va începe să te urască. Timpul va veni, și cu siguranță ea îşi va găsi sora, și ele vor avea despre ce vorbi. Vei creşte o răzbunătoare.
Viața noastră constă dintr-o multitudine de fapte, bune și rele. Vei face bine pentru El, şi El nu va trece pe alături. Vei face un rău, chiar dacă va rămâne necunoscut, răul ţi se va întoarce. Eu o numesc „legea bumerangului.„
Mâine, femeie, vei lansa bumerangul în viitorul tău. Și el neapărat se va întoarce la tine, și chiar dacă îți vei schimba numele, vei schimba țara de reședință, el te va găsi oriunde.
Pe de altă parte, ești binecuvântată, maică, pentru că nici în această viață şi nici în veșnicie, nu vei fi nevoită, în contrast cu ceilaţi să te chinui cu răspunsul la vechea întrebare: „Doamne, de ce?„.
La biserică Anghelina nu mai vine.
P.S. Poza din imagine este a unei alte fetiţe Iulia, care poartă acelaşi nume cu fetiţa abandonată, dar care şi-a găsit recent o famile iubitoare.
traducere şi adaptare Natalia Lozan
site sursa www.af0n.ru