„Magazia” de copii, locul în care chinezii își pot abandona legal micuții

Autorităţile din China au înfiinţat un spaţiu unde părinţii care nu-şi pot creşte copiii îi pot lăsa pe cei mici în grija statului. Iniţial, au crezut că a fost o idee bună care va reduce numărul copiilor abandonaţi sau ucişi, mai ales din rândul celor cu dizabilităţi care impun chetuieli, efort, şi rezistenţă psihică. Se pare însă că micul loc a fost luat cu asalt de părinți cu situații disperate, şi numeroşi critici spun că, în loc să îi ajute, locul mai degrabă este o ispită de a renunța mai ușor la luptă.

Primul astfel de spaţiu a fost introdus în 2011. Acum, potrivit Agenţiei de ştiri Xinhua, numărul lor a crescut la 32 de-a lungul ţării. „Am găsit o cale cât mai umană de a renunţa la copii”, declara Dr. Wang Zhenyao, unul dintre susținătorii legii şi reprezentant al Ministerului privind Problemele Civice, explicând: „În fiecare zi, copii sunt aruncaţi în coşuri de gunoi, pe stradă, în faţa spitalelor sau chiar în faţa ministerului. Aşa că a trebuit să găsim o soluţie ca să oprim asta.”
Potrivit UNICEF, în anul 2010 în China trăiau aproximativ 712.000 de orfani, dar, dacă includem orfelinatele sau casele de plasament, datele reale includ milioane de astfel de cazuri. Spre deosebire de anii 1980 sau 1990 când cea mai mare parte dintre orfani erau fete, astăzi, printre cei abandonaţi predomină aceia care au dizabilităţi sau paralizie cerebrală sau sindromul Down sau boli cardiace congenitale .
Iniţiativa a aparținut guvernului chinez care a decis înfiinţarea spaţiului la data de 1 iunie 2014 (Ziua Internaţională a Copilului) pentru a le demonstra simbolic partenerilor economici faptul că autoritățile luptă pentru protejarea celor mici. Situat în apropiere de un drum montan din China şi pierdut între restaurante şi moteluri, Orfelinatul Jincan a devenit, datorită unității de abandon anonim al copiilor, un loc de refugiu pentru părinţii care și-au pierdut orice speranță că își mai pot crește copiii.
Problemele au început să apară atunci când centrul a devenit suprapopulat. Astfel, potrivit unei televiziuni locale, în doar 11 zile, nu mai puţin de 106 copii cu dizabilităţi sau afecţiuni medicale au fost aduşi la centrul Jincan, incomparabil mai mult decât anul precedent când, în total, au fost acceptaţi numai 85 de orfani.
Unul dintre cazurile care a determinat guvernul chinez să se gândească la soluţii şi să încerce să limiteze valul de abandonuri, a fost povestea unei fetiţe de 6 ani, aruncată din maşină chiar în faţa clădirii. În buzunarul său se aflau numai un plic conţinând 430 de dolari şi o hârtie care oferea informaţii despre ziua sa de naştere.
O zi în cadrul orfelinatului
Încercând să surprindă o imagine cât mai veridică a situaţiei, jurnaliştii de la CNN au decis să aştepte în faţa orfelinatului, într-o după-amiază obișnuită, pentru a observa cum este folosit locul. „Centrul de colectare” a copiilor se situează la marginea facilităţii şi cuprinde o camera mică echipată cu un leagăn, un incubator şi aer condiţionant. Odată ce un nou orfan este adus de către cineva, uşa se încuie şi o alarmă alertează angajaţii de abandonul anononim.
Primul caz observat de televiziunea americană a fost cel în care doi bărbaţi au eşuat în intenţia lor de a-şi lăsa copilul în grija statului ca urmare a unor probleme medicale grave ale copilului. Singurele instrucţiuni de folosire a camerei obligă părinţii să dea detalii atât despre data naşterii, cât şi despre situaţia medicală. Prin urmare, pentru că preţul tratementului depăşea posibilităţile financiare are centrului, angajaţii le-au recomandat celor doi să ducă acel copil la cel mai apropiat spital.
Cel de-al doilea abandon a avut loc cu doar o ora mai târziu şi implica un tânăr de 21 de ani din provincia Sinchua, situată în sud-vestul Chinei. Ținându-și copilul în brațe și ducând și o plasă cu hăinuțe și alte lucruri ale bebelușului, omul a fost nevoit să plece acasă împreună cu cel mic, dintr-un motiv mai puţin obişnuit: nu aparținea de regiunea căreia îi era circumscris centrul.
Întrebat mai multe detalii, personalul orfelinatului a declarat: „Nu putem să-l primim. Avem şi noi regulamentul nostru. Putem accepta doar persoane din acelaşi oraş.” Având în vedere că bărbatul provenea din Sichuan, el va fi nevoit să călătorească mai bine de 1.000 de mile înapoi în provincie pentru a-l abandona pe cel mic într-o locaţie autohtonă.
Întrebat de jurnalişti de motivul pentru care plângea după ce a primit vestea, tânărul părinte a răspuns că intenţionează să continue procesul din cauza unor probleme medicale grave ale copilului: „Vreau să-l las aici pentru că numai astfel va mai avea o şansă să se vindece. Nu avem bani. Am cheltuit cu el tot ce aveam.”
O încercare de a găsi soluţii
Regula care le permite numai localnicilor să utilizeze adăpostul nu este însă singura. Acum, în încercarea de a limita numărul de copii abandonaţi, spaţiul este deschis numai între orele 9 şi 17, iar bebeluşii trebuie să aibă cel mult un an de zile. În plus, un grup de voluntari, angajaţi ai orfelinatului şi reprezentanţi ai poliţiei locale, prezenţi pe parcursul zilei, împiedică părinţii să-şi mai poată abandona copiii anonim.
În ceea ce priveşte subiectul, China este divizată în opinie. O mare parte din populaţie condamnă iniţiativa guvernului care pare că încurajează procesul de abandon, iar în exteriorul fiecărui centru se găsesc afişe şi petiţii de întrerupere a activităţii. Cu toate acestea, poziţia statului este cunoscută.
După legea care permite un singur copil pe familie, statul este interesat să limiteze populaţia. În această privinţă, Doctorul Wang consideră că adăposturile pentru copii constituie un pas în direcţia potrivită pentru ţară, dar a recunoscut că schimbarea atitudinii şi condiţiile mai bune de sănătate sunt doar câteva dintre provocările anilor viitori.
În interviul cu CNN, Wang declara: „Dacă nu renunţi la copil, nimeni nu te va ajuta. Doar când faci asta guvernul trebuie să intervină şi să preia responsabilitatea. O soluţie greşită pentru societate! În schimb, statul ar trebui să ofere ajutoare părinţilor înainte ca aceştia măcar să se gândească la abandon.”
Potrivit aceluiaşi reprezentant al ministerului, China are numai 10.000 de lucrători sociali, obligaţi să aibă grijă de cei peste 100.000 de copii abandonaţi – o medie de 1 lucrător la 10 orfani. În ţările mai dezvoltate, procentul normal este de 2 la 1. De aceea, Ministerul privind Problemele Civice şi-a pus ca ţintă ca până în 2015 să aibă până la 2 milioane de angajaţi în domeniul social. Până atunci însă, din nefericire orfelinatele vor rămâne la locul lor împreună cu centrele de colectare a copiilor, iar părinţii nevoiaşi sau copleşiţi de probleme vor continua să-şi abandoneze copii.
www.semneletimpului.ro