Va renunța Muntele Athos la interdicția impusă femeilor?
Potrivit unui articol din ziarul „Orthodoxos Typos”, Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), în timpul ultimei convenții din Busan, Coreea de Sud, a decis abrogarea interdicției de intrare a femeilor in Muntele Athos, numita Avaton (Άβατον), în limba greacă.
In timpul Conventiei, au fost semnate 16 acorduri între Bisericile creștine, din care trei (al 7-lea, 8-lea și al 16-lea), fac referire la Muntele Athos din Halkidiki, nordul Greciei. Al 16-lea acord se referă la abrogarea interdictiei avaton în Muntele Athos și în alte locuri din lume.
Pentru mai mult de 1000 de ani, femeilor li s-a interzis sa intre in Muntele Athos. Multe femei ortodoxe au protestat împotriva interdicției, spunând că este dreptul lor de a vizita manastirile. O rezoluție a Parlamentului European, din 2003, a criticat interdicția, ca pe o încălcare a egalității sexuale și a libertatii religioasă a cetățenilor.
Consiliul Mondial al Bisericilor este o organizație creștină ecumenică, avand drept scop promovarea unitatii creștine. Acesta este format din 340 de Biserici, din care 157 sunt membre, reprezentând peste 550 de milioane de creștini din peste 100 de țări.
Consiliul Mondial al Bisericilor a fost fondat pe 23 august 1948. Printre membrii săi fondatori se numără Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, Biserica Greciei și Biserica Ciprului.
Acesta include ortodocsi, precum și protestanti, luterani, metodisti, baptisti și Biserici penticostale. Biserica Romano-Catolică, deși nu este o biserică-membru, cooperează îndeaproape cu Consiliul Mondial al Bisericilor.
Guvernatorul civil al Muntelui Athos, Aristos Kasmiroglou a răspuns: „Muntele Athos aparține rezidenților săi și nimeni nu poate intra fără permisiunea lor, să nu mai vorbim de schimbarea regulilor lor”, subliniind că avaton nu este reglementată prin convenții internaționale.
Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe