Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, aducem la cunoştinţa preacuvioşilor stareţi şi stareţe de mănăstiri, preacucernicilor protopopi şi preoţi şi tuturor credincioşilor dreptmăritori că începe abonarea pentru anul 2016 la revista „Altarul Credinţei” – publicaţie periodică de informaţie bisericească, teologie şi spiritualitate a Bisericii Ortodoxe din Moldova.
„Altarul Credinţei” este unica revistă creştin-ortodoxă din republică, care vă oferă hrană duhovnicească şi modele de trăire în duhul Adevărului în această lume tulbură şi zbuciumată. Este revista întregii familii, din care sorbesc Cuvântul Domnului părinţii, micuţii, tinerii, dar şi vârstnicii. O publicaţie din care veți putea gasi răspunsuri la cele mai diverse întrebări duhovniceşti. Vieţile sfinţilor, cuvinte de folos ale unor renumiţi teologi sau mari duhovnici, poezii religioase, precum şi date legate de marile sărbători creştine, sunt printre subiectele pe care le propune publicaţia „Altarul Credinţei”, care va apărea într-un nou format A4 color, 150 de pagini, cu periodicitate semestrială.
Astfel, îndemnăm parohiile şi mănăstirile din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldovei să se aboneze la această publicaţie a Bisericii Ortodoxe. De asemenea, slujitorii sunt rugaţi să înştiinţeze enoriaşii despre existenţa şi activitatea revistei, îndemnându-i să se aboneze. Ar fi binevenit să se aboneze, în primul rând, bibliotecile, şcolile, administraţiile publice locale şi credincioşii de rând.
Abonarea se realizează la orice oficiu poştal. Indicele de abonare – 21556.
Să fim împreună pe calea cunoaşterii Adevărului şi a trăirii ortodoxe!