A ne ruga în duh înseamnă a ne înălţa cu mintea şi cu sufletul către Dumnezeu în vremea rugăciunii. Numai rugăciunea făcută cu mintea din adîncul inimii se poate chema cu adevărat rugăciune duhovnicească, adică făcută în duh. Ce înseamnă a ne ruga în adevăr? Înseamnă a ne ruga cu lucrarea cea adevărată a tuturor poruncilor dumnezeieşti, adică a tuturor faptelor bune, deoarece omul este îndoit, fiind alcătuit din suflet şi din trup. Cînd mintea se înalţă nevăzut la Dumnezeu în vremea rugăciunii, iar trupul, care este partea văzută se osteneşte la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci creştinul devine adevărat închinător al lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr. Nimeni nu se poate ruga în duh şi în adevăr, de se va ruga numai cu mintea sa şi nu va lucra şi cu trupul său la facerea poruncilor lui Dumnezeu, căci poruncile lui Dumnezeu sînt adevărul, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Toate poruncile Tale sînt adevăr (Psalm 118, 86).
Dar chiar dacă ar lucra cineva poruncile lui Dumnezeu şi s-ar ruga cu mintea din inimă, nu va putea avea pe Dumnezeu aproape de el de nu va avea şi dreapta credinţă şi de nu îl va mărturisi prin cuvintele şi faptele sale, după învăţătura apostolică a Bisericii Ortodoxe. Acest lucru ni-l arată Duhul Sfînt cînd zice: Aproape este Domnul de toţi cei ce Îl cheamă pe El întru adevăr (Psalm 144, 18).
Rugăciunea în duhul sau în duh, este rugăciunea cea gîndi-toare, adică tainică, pe care o face omul cu mintea, în inima sa. Cînd ne rugăm cu mare credinţă şi evlavie şi cînd, cu darul lui Dumnezeu, se unesc gîndurile minţii cu simţurile inimii noastre în timpul rugăciunii iar ochii ne izvorăsc lacrimi, atunci ne rugăm în duh şi în adevăr, adică din inimă. Aceasta este cea mai înaltă treaptă a rugăciunii creştine.
Cînd auzim pe marele Apostol Pavel, zicînd: Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea (I Corinteni 14, 15), să înţelegem că despre rugăciunea în duh şi în adevăr vorbeşte aici, care este tot una cu rugăciunea duhovnicească ce se face de cineva cu mintea în inima sa. La fel, cînd auzim pe Mîntuitorul, zicînd: Tu însă cînd te rogi, intră în cămara ta şi, închizînd uşa ta, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 6), să ştim şi să înţelegem că despre rugăciunea cea tainică şi gînditoare pe care o face omul cu mintea în cămara inimii sale, este vorba.
Despre aceeaşi înaltă rugăciune, vorbeşte Sfîntul Apostol Pavel cînd zice: Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii decît zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină (I Corinteni 14, 19). La aceasta ne îndeamnă şi psalmistul care zice: Dintru adînc am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu. Acelaşi lucru ne spune şi înţeleptul Solomon, zicînd: Eu dorm, dar inima mea veghează (Cîntarea Cîntărilor 5, 2). Căci, altoindu-se rugăciunea în inima noastră prin Duhul Sfînt, face ca inima să se roage neîncetat, după porunca dată de marele Apostol Pavel, care a zis: Neîncetat vă rugaţi (I Tesaloniceni 5, 17). Cu această rugăciune duhovnicească din inimă se ruga şi psalmistul David, zicînd: Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă Doamne! Îndreptările Tale voi căuta (Psalm 118, 145).
Cu această rugăciune făcută cu duhul s-a rugat Ana proorociţa, fiind îndurerată, care grăia întru inima sa şi buzele ei numai se mişcau, dar glasul ei nu se auzea (I Regi 1, 13). Cu această rugăciune s-a rugat Moise, fiind cu poporul în primejdie la ieşirea din Egipt, şi cu toate că nimeni nu auzea rugăciunea lui, Dumnezeu, luînd aminte la graiurile inimii lui, i-a zis: Ce strigi aşa către Mine? (Ieşirea 14, 15). Cu această rugăciune făcută în duh, s-a rugat însăşi Preasfînta şi Preacurata Fecioară Maria, în sfînta sfintelor, timp de 12 ani, fiind povăţuită la aceasta de însuşi Sfîntul Duh.
Aceste mărturii vrednice de crezare din Sfînta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi, despre rugăciunea în duh, adică despre rugăciunea duhovnicească a inimii, amintite mai sus, sînt destule pentru a ne îndemna şi pe noi să ne rugăm lui Dumnezeu ziua şi noaptea cu gura, cu mintea şi mai ales cu inima. Dacă păstrăm cu sfinţenie dreapta credinţă şi sîntem fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe şi dacă ştim că poruncile lui Dumnezeu sînt adevărul, după cuvîntul psalmistului: Legea Ta este adevărul (Psalm 118, 142), apoi să ne închinăm lui Dumnezeu cu duhul şi cu adevărul, adică cu mintea pogorîtă în inimă şi de aici „să înălţăm rugăciuni lui Dumnezeu, deoarece inima este cămara minţii”, spune Sfîntul Isaac Sirul.
Dar şi cu trupul trebuie să ne silim a lucra poruncile lui Dumnezeu, precum a poruncit Mîntuitorul ucenicilor Săi, învăţîndu-i să păzească toate cîte v-am poruncit vouă (Matei 28, 20). Cine ar îndrăzni să creadă că se poate ruga în duh şi în adevăr, fără a lucra şi toate faptele bune, unul ca acesta este asemenea celui ce zice că poate zbura numai cu o aripă sau poate merge cu un singur picior.
Părintele Cleopa Ilie