După ce criterii ar trebui să se orienteze cineva pentru a-și găsi Părintele duhovnicesc?
Două sunt lucrurile pe care trebuie să le simtă cineva față de Părintele său duhovnicesc: încredere și dragoste. Dacă va simți aceste două lucruri, atunci va dobîndi toate harismele.
A fi Părinte duhovnicesc este un mare dar de la Dumnezeu. Îți dă Dumnezeu ție puterea de a ierta păcatele celorlalți? Cine ești tu ca să ierți păcatele oamenilor? Pentru că doar Dumnezeu poate să ierte păcatele oamenilor. Îți dă Dumnezeu puterea de a-i ușura pe oameni din patimile lor, de a-i mîngîia, de a-i ajuta duhovnicește? Ei bine, acesta este un mare dar de la Dumnezeu. Și vedem că, într-adevăr, acest dar este de la Dumnezeu, numai Dumnezeu poate să dea un asemenea dar. Vedem că unii duhovnici (sau chiar simpli monahi) au „succes” în acest rol de Părinte duhovnicesc, iar alții, care poate au studiat mult, teoretic, cum trebuie să fie un Părinte duhovnicesc, nu reușesc să se ridice la înălțimea chemării lor. Unii ca aceștia cred că ei, prin cunoștințele lor , îi pot ajuta pe fiii lor duhovnicești. Dar nu, nu-i deloc așa pentru că Duhul e Cel care te luminează pe tine, ca Părinte duhovnicesc, atunci cînd îi vorbești cuiva.
Cel ce caută un Părinte duhovnicesc nu trebuie să caute ceva anume. Trebuie doar să caute- și să vrea să găsească. Pentru că Părintele duhovnicesc este mijlocitorul său, este cel care-l va conduce la Dumnezeu. Ucenicul trebuie să simtă încredere, ușurare și dragoste. Simte toate acestea? Simte că Părintele duhovnicesc îl va iubi și atunci cînd este bun, dar și atunci cînd îl dojenește? Simte că îl va iubi și atunci cînd îl va lăuda, și atunci cînd îl va certa? Cel ce caută un Părinte duhovnicesc trebuie să țină cont de toate acestea.
De cealaltă parte, Părintele duhovnicesc trebuie să știe, în primul rînd, că ucenicul nu este proprietatea sa, nu este robul său. Rolul Părintelui duhovnicesc este de a-l conduce pe ucenicul său cît mai aproape de Dumnezeu. Scopul lui nu este de a dobîndi cît mai mulți fii duhovnicești, ci pe aceștia pe care Dumnezeu i-a trimis la el, să-i învețe să trăiască duhovnicește. Nu să fie dependenți de el, ci doar să-i învețe să zboare – iar aceștia vor zbura cînd aripile lor duhovnicești vor fi destul de viguroase pentru a putea să plutească la înălțimi duhovnicești. Ceea ce vă spun acum este foarte important, din următorul motiv: să ne gîndim la o familie unde tatăl exagerează cu grija față de copii. Va putea, oare, un asemenea tată să aibă grijă de copiii săi pînă cînd aceștia vor ajunge la maturitate, să zicem? Vor accepta copiii așa ceva? Nu. La fel se întîmplă și cu un Părinte duhovnicesc.
Părintele natural este cel care te naște, fizic, pe cînd Părintele duhovnicesc te naște spiritual. Dar și într-un caz și în celălalt, acest lucru se întîmplă o singură dată. Prin urmare, unul este părinte trupesc, la fel, unul și singurul este Părintele duhovnicesc. Se realizează o legătură care se păstrează toată viața. Omul poate să meargă la un alt duhovnic, în funcție de situație, iar Părintele duhovnic, cel care te-a născut duhovnicește, îți va spune că de acum înainte să faci ascultare de cel la care vei merge. Vei păstra ceea ce ai primit de la primul, și mai departe vei face ascultare de Părintele nou pe care Dumnezeu ți l-a trimis – și care este, și acesta, o binecuvîntare de la Dumnezeu. Dar, „legătura ombilicală” cu primul va rămîne pentru tot restul vieții.
De aceea, spunem că atunci cînd un Părinte duhovnicesc pleacă, iar ucenicii săi se împrăștie care-încotro, înseamnă că duhovnicul nu și-a crescut cum trebuie fiii duhovnicești. Dimpotrivă, dacă aceștia își vor continua ca și pînă atunci nevoința lor, lupta cea duhovnicească, fie în mănăstire, fie în lume, atunci se vede lucrarea bine săvîrșită a duhovnicului.
Sursa: „Familia Ortodoxă” octombrie, nr. 10 (93)/2016 p.51.
