„Indreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-ai arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiasca sufletele noastre.”
Sfântul ierarh Nicolae e unul din cei mai populari sfinti ai crestinismului. Nu e nici sfântul Ioan Gura de Aur, a carui sfânta Liturghie se savârseste mereu. De ce? Ne-ar putea explica cele doua calitati ale marelui ierarh:
Dragostea de popor – pâna la sacrificiu, si Dragostea de Iisus – dragostea de Adevar.
Deci „mila si adevarul” pe care le-a trait ca ierarh, l-au facut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a facut mare înaintea oamenilor.
Constantin cel Mare l-a gasit pe sfântul Nicolae în temnita. Prin edictul Împaratului de recunoastere a crestinismului ca religie de stat, de la anu1 313, sfântul Nicolae, dimpreuna cu toti crestinii de prin temnitele Imperiului roman, sunt pusi în libertate.
La anul 325, când Împaratul Constantin a convocat primul sobor ecumenic, a toata crestinatatea, printre cei 318 sfinti Parinti ai lumii si ierahi era si sfântul Nicolae.
Deci sfintii Parinti, amarându-se pentru palma pe care a dat-o sfântul Nicolae lui Arie, i-au luat omoforul arhieriei.
S-a aratat însa Maica Domnului unuia dintre îmbunatatitii Parinti si le-a poruncit sa-i dea omoforul înapoi, ca placuta a fost Domnului râvna sfântului Nicolae.
De atunci pe icoana sfântului Nicolae e zugravita Maica Domnului si Domnul Hristos, dându-i omoforul arhieriei înapoi.
Iata râvna pentru Adevar, cum n-au mai avut-o Parintii Bisericii. Dar tot râvna pentru adevar se pot socoti si interventiile energice, pâna la rafuiala si pâna la împaratul, când, în doua rânduri erau sa fie osânditi la moarte niste nevinovati.
Sfântul Nicolae i-a scapat de moarte. Iata râvna pentru dreptatea omului. Asa ceva nu poate face decât omul hotarât sa le ia locul. Dar acestia sunt sfintii: „pastorii cei buni, care-si pun sufletul pentru oi”.
Dar sfântul Nicolae nu s-a ocupat numai de grijile duhovnicesti ale turmei sale. El n-a vazut omul împartit, ca sa se multumeasca a se griji numai de o parte a omului. El a luat omul ca întreg, si pentru întreg omul s-a expus riscurilor si grijilor. Asa odata, fiind mare seceta, a alergat si a aprovizionat cetatea sa cu grâu, scapând oamenii de foamete.
De trei ori a scapat de mizerie si pacat pe un tata vaduv cu trei fete, aruncându-le bani pe ascuns, si asa le-a casatorit iubitorul de oameni, cu cinste. Si i s-ar mai putea pomeni din fapte, dar ne oprim aici.
***
Poate ca si aci sta o taina a sfinteniei lui: în capacitatea lui de a aduna suferinta. Suferinta pe care o aduna de la toti, îi facea iubirea mai stralucitoare, si acestea laolalta ard ca o faclie viata sfântului, care apoi, mai multa suferinta atrage, sporind focul iubirii sale de oameni. Suferinta si iubirea se cresc în progresie una pe alta, în sfinti. Asa se face ca inima lui era o mare în care se revarsau toate lacrimile si durerile pamântului si gaseau alinare. Cred ca aceasta e o taina a „luminatorilor lumii”.
De altfel toate minunile pe care le-a facut Dumnezeu oamenilor, dupa mutarea sfântului, nu au alta explicatie, decât ca sunt un raspuns pe care ti-1 da Dumnezeu, pentru iubirea lor de marele ierarh. Caci Dumnezeu e facatorul de minuni în sfinti Sai, indiferent daca sunt în lumea aceasta sau s-au mutat în cealalta.
Dar marea minune – si din ce în ce mai rara între oameni, e tocmai aceasta lumina a inimii, careia Dumnezeu nu-i pune hotar mormântul. De aceea Dumnezeu o lauda cu fapte mai presus de fire, cinstind cu ele pomenirea iubitilor Sai: iubitorii de oameni, sfintii.
Dumnezeu o lauda cu faptele mai presus de fire.
Sa o laudam si noi… macar cu vorba!
“Cand iti va fi mai greu, sa-l chemi in ajutor pe Sfantul Nicolae!”
Dupa cuvantul mamei
Conducandu-si fiul pe front, mama i-a spus: “Kolea, cand iti va fi mai greu, sa-l chemi in ajutor pe Sfantul Nicolae Facatorul de Minuni, si el te va ajuta“.
In timpul unei lupte, fiul ei impreuna cu un prieten au cazut prizonieri. Ziua era calda, zapada se topea, in schimb noaptea, cand au hotarat sa evadeze, au degerat atat de tare, incat nu mai aveau puteri. Kolea si-a amintit cuvintele mamei si a inceput sa se roage Sfantului Nicolae Facatorul de minuni, cerandu-i ajutor.
Tot atunci, doi soldati cu schiuri mergeau pentru o misiune de lupta. Unul voia sa mearga pe de-a dreapta, dar celalalt l-a convins sa faca un ocol. Ei i-au gasit pe cei doi camarazi degerati si i-au salvat. Slava si multumire Sfantului Nicolae Facatorul de minuni.
Roaba lui Dumnezeu Anna, orasul Sankt-Petersburg
Salvator de la inec
Vreau sa va impartasesc bucuria salvarii mele de la moarte de catre Facatorul nostru de minuni, Sfantul Ierarh Nicolae. Aceasta s-a intamplat acum aproape treizeci de ani. Pe atunci eram tanara, fara griji si duceam o viata nu chiar corecta, desi din copilarie purtam cruciulita si mergeam la biserica – ce-i drept, din cand in cand. Locuiam in orasul Toliati. Intr-o zi, impreuna cu inca doi tineri, am plecat sa ne plimbam cu barca pe Marea Kuibasev. La un viraj, barca noastra s-a rasturnat si eu m-am dus la fund.
In cateva fractiuni de secunda, prin fata ochilor mi-a trecut toata viata. Cu groaza m-am gandit la barbatul meu si la mama: ea nu va suporta moartea mea, va muri de inima, iar fiul imi va ramane orfan. Si din toata inima m-am rugat: “Sfinte Nicolae, ajuta-ma!“. Si iata ca am vazut cum venea spre mine un batranel, putin aplecat, sprijinindu-se de un toiag si cu piciorul ma impingea usor in sus. In aceeasi clipa am iesit la suprafata apei, m-am agatat de marginile barcii si astfel am ramas in viata. Barca nu s-a scufundat, deoarece avea perne de aer.
In tinerete, cand am plecat pentru prima data din casa parinteasca, mama m-a binecuvantat cu icoana Sfantului Nicolae. Aceasta iconita este mereu cu mine, o iau in toate calatoriile si sfantul ma ocroteste. In ziua cand am placat sa ma plimb cu barca, iconita nu era la mine.
In primii ani de dupa razboi, Sfantul Nicolae a ajutat-o si pe mama. I s-a intamplat sa calatoreasca odata cu camionul, unde se aflau inghesuiti multi oameni, la un loc cu un cantar mare pentru marfuri. Soferul era beat si conducea cu viteza mare. Soseaua ducea, serpuind, in vale.
Pe oameni i-a cuprins frica. Au inceput sa-i strige soferului sa incetineasca, insa el continua sa conduca cu o viteza si mai mare. Mama a inceput sa se roage cu voce tare Sfantului Nicolae. La o cotitura, cantarul a alunecat spre partea laterala a masinii, rupand-o. Masina s-a rasturnat, iar oamenii au cazut care incotro… Cand si-a revenit, mama a constatat ca se afla pe marginea drumului, intreaga si nevatamata. In jur zaceau ceilalti oameni gemand, iar unul chiar era strivit de cantar… Dintre toti cei care erau in camion, numai mama nu a suferit, pentru ca a cerut ajutorul Sfantului Nicolae.
In viata ni s-au intamplat multe alte minuni. In clipa cand parea ca nu mai exista nicio sansa, ajutorul sfantului nu intarzia sa vina.
Tatiana
Marturisirea unui intemnitat
Va scrie un om care se afla in inchisoare. Insa nu trebuie sa va speriati de acest cuvant. Martor imi este Dumnezeu, sunt curat in fata Lui si a oamenilor. Pacatul pentru care ma aflu aici nu este al meu. Poate ca Dumnezeu imi trimite o incercare, nu stiu…
Doar rugaciunea si cartile ma salveaza, insa cu cat mai mult citesc, cu atat mai multe intrebari imi apar. Doresc sa va povestesc ce mi s-a intamplat in oraselul Lopatki, regiunea Sverdlovsk.
In primavara anului 1994, in inchisoare pelagra a inceput sa faca ravagii. In fiecare zi aparea un nou sicriu: boala nu cruta pe nimeni, nici pe cei batrani, nici pe cei tineri. Mi-a venit si mie randul. Mi-a slabit vederea, picioarele mi s-au umflat, dintii au inceput sa mi se clatine, incat nu mai puteam manca. Dar, mai ales, au aparut vestitorii mortii – paduchii. In infirmerie nu mai erau medicamente. Am inteles ca nu mai aveam mult timp de stat aici pe pamant. Doar o minune ma putea salva. Si ea s-a intamplat. In Dumnezeu nu credeam, insa intelegeam ca boala mea era plata pentru viata pe care o dusesem inainte. Un om bun mi-a adus o iconita de carton a Sfantului Nicolae si mi-a spus: “Roaga-te si caieste-te. El te va ajuta“. Eu nu cunosteam nicio rugaciune, insa acest om mi-a explicat: “Vorbeste-i! vorbeste-i ca si cum ai vorbi cu mine. Spune-i tot ce ai mai tainic, tot ce ai pe suflet, ceea ce nu poti sa spui altcuiva. Marturiseste-i toata viata ta pacatoasa“.
Noaptea care a urmat a fost o noapte cumplita. Intelegeam ca nu voi mai ajunge pana dimineata si am inceput sa ma rog. Incet, putin cate putin, imi deschideam sufletul inaintea Sfantului Nicolae. Nu stiu daca aceasta a fost aievea, in vis sau in delir, insa vedeam in fata mea doi ochi mari care ma priveau si de care nu ma puteam ascunde si un zambet, incadrat intr-o barba alba. Privind acesta fata blanda, am jurat ca, daca voi ramane in viata, nu ma voi abate de la drumul pe care am apucat.
A venit si dimineata cu mult soare – prima dupa multe zile ploioase. M-a coplesit o dorinta mare sa traiesc, sa ma bucur de soare, de iarba, de oameni. Sufletul mi-era invaluit de multumire pentru faptul ca traiesc in aceasta lume minunata. Am inteles ca rezistasem. Mi-au reaparut puterile, aspiratiile, dorintele, de parca renascusem. Sprijinit intr-un bat, am iesit afara, sa ma bucur de caldura soarelui. Spre marea mea mirare, am vazut ca ma pot lipsi de toiag. Cu fiece ora ma simteam din ce in ce mai bine. Aceasta s-a intamplat pe data de 28 aprilie 1994. Am renascut. Dar cel mai important este faptul ca am gasit sensul vietii mele nemernice si pacatoase. Doar credinta il salveaza pe om, il face mai curat, mai bun, mai sensibil la durerea aproapelui.
V.N.Piscun, orasul Neviansk, regiunea Sverdlovsk
Nu a ingaduit batjocura
O femeie a relatat o intamplare care avusese loc in familia sa cand ea implinise abia sase ani. Mama ei era o femeie foarte credincioasa, dar tatal ei, comunist, se purta cu dusmanie fata de biserica. Mama era nevoita sa tina ascunsa de el, intr-un sifonier, printre haine, icoana Sfantului Nicolae, pe care o primise ca binecuvantare de la mama ei.
Intr-o zi ea a venit de la serviciu si a vrut sa aprinda focul in soba. Lemnele erau deja puse si trebuiau doar apirnse, insa nu reusea nicidecum. Cat n-a incercat – dar lemnele nu luau foc si pace!
Atunci s-a gandit sa le scoata din soba si o data cu ele a scos si icoana sfantului, pe care sotul o gasise in sifonier si hotarase s-o distruga cu mainile sotiei.
Cand eram mica, in satul nostru venea deseori un capitan de cursa lunga pentru a-si vizita parintii. Istorisirea lui mi-a ramas intiparita in minte toata viata:
“Corabia noastra – povestea el – a iesit in larg, ca de obicei, la pescuit. Marea era linistita, cand deodata a inceput sa bata un vant naprasnic. S-a starnit furtuna. Panzele s-au rupt, corabia nu mai putea fi manevrata si s-a alunecat pe o parte. Valurile mari o aruncau ca pe o cutie de chibrite. Nimeni nu putea sa ne vina in ajutor si cu totii am simtit ca moartea era inevitabila…
Am alergat spre puntea corabiei si, cu mainile ridicate catre cer, cu lacrimi in ochi, am inceput sa ma rog Sfantului Nicolae, cerandu-i ajutor. Cat timp a trecut, nu stiu, insa am observat ca furtuna a inceput sa se potoleasca. aieti, le-am strigat marinarilor, intindeti panzele! Imposibil, a venit raspunsul, este o gaura in cala si apa a inceput sa patrunda in corabie. Eu insa insistam. In cateva clipe toti trei am intins panzele, desi de obicei nu reuseam sa facem acest lucru nici in zece oameni. Furtuna se potolea. Cand am coborat in cala, am ramas uluiti: un peste mare astupase gaura.
Cu lacrimi in ochi m-au inconjurat marinarii si ma intrebau: Capitane, spune-ne, cine se roaga pentru tine? Era in vremurile cand credinta se persecuta. Le-am raspuns: Bunica si mama, dar iata cine ne-a salvat, si am scos din buzunar portofelul unde pastram iconita Sfantului Nicolae Facatorul de minuni.
Conducerea ne-a rasplatit cu un concediu, iar marinarii m-au rugat sa le cumpar iconite cu Sfantul Nicolae si sa platesc la biserica o slujba de multumire. Toti care erau pe corabie au transmis salutari calduroase bunicii si mamei mele pentru rugaciunea lor”.
L.N.Goncearova, regiunea Volgograd
(din: “Noi minuni ale Sfantului Nicolae“, Editura Sophia si Cartea Ortodoxa, 2004)
http://www.youtube.com/watch?v=EfioJhNLMtE&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=g0Ul-iE3yrA
Soborul s-a convocat pentru a stavili marea erezie a arianismului, care tagaduia divinitatea lui Iisus.