Creşteţi-vă copiii în învăţătura şi certarea Domnului
Era într-una din serile în care Domnul Iisus, după o zi obositoare, în care predicase neîncetat poporului si discutase cu fariseii si cu ucenicii Săi, continua să se afle încă în mijlocul lor. Atunci câteva dintre mame au vrut să îsi aducă pruncii la Dânsul, ca să îi binecuvânteze. Ucenicii nu doreau însă să tulbure linistea Domnului si de aceea nu le lăsau să se apropie. Atunci Mântuitul a spus aceste cuvinte mângâietoare: „Lăsati copiii să vină la Mine” (Luca 18,16). Exact aceasta este cea mai mare datorie a părintilor crestini: să îi călăuzească pe copiii lor către Mântuitorul Hristos.
Veti întreba desigur, cum este posibil să facem aceasta, de vreme ce Mântuitorul nu mai predică printre noi, ci S-a Înăltat la ceruri?
Împlinirea acestei misiuni sfinte se realizează prin aducerea copiilor la biserică, unde intră în contact cu învătătura de credintă ortodoxă si cu Sfintele Taine, unde învată să îl iubească pe Hristos si să urmeze învătăturilor Sale. Drumul care duce spre Hristos se întemeiază pe educatia bisericească crestin ortodoxă.
Educatia copiilor poate fi asemănată cu un organism bolnav. Atunci când dorim să ne îngrijim de un bolnav, primul lucru pe care trebuie să îl facem, este de a afla ce îl doare. De aceea si noi ne punem întrebarea: ” care este durerea educatiei copiilor nostri?”
Aceia care petrec mult timp în compania tinerilor, ne vor spune – dacă vor fi sinceri desigur – că ceea ce îi caracterizează este lipsa unui model de viată crestin si a unei morale ortodoxe. Pentru aceasta este responsabilă în primul rând familia. Profesorii de religie ne informează, că de cele mai multe ori, copiii intră la scoală, fără să aibă nici cele mai elementare notiuni crestine, care ar fi trebuit să fie dobândite în cadrul familiilor lor.
Îl întreabă pe copil: „Obisnuiesti să te rogi lui Dumnezeu?” Si primeste răspunsul: „La noi acasă nimeni nu se roagă!”
Astfel străduinta educatorului nu găseste nici un sprijin din partea mediului familial. De aceea este foarte greu de găsit o formulă eficientă, pentru împlinirea unei educatii duhovnicesti corecte. De multe ori copiii manifestă o mare indiferentă fată de biserică sau rugăciune sau nu stiu să îsi facă nici măcar semnul sfintei cruci. Din gura scolarilor se aud adesea discutii obraznice si impertinente referitoare la teme de credintă, minciuni, jurăminte false, blasfemii sau chiar declaratii categorice de necredintă.
Observăm în acelasi timp, că la copiii din zilele noastre nu mai întâlnim acele virtuti firesti, care ar fi trebuit să împodobească fiecare vârstă a copilăriei.
Despre copilul Iisus, în vârstă de doisprezece ani, aflăm că mergea cu părintii săi să se închine la templul din Ierusalim si că le era supus. ” ...sporea cu întelepciunea si cu vârsta si cu harul la Dumnezeu si la oameni” (Luca 2,52). Acesta este modelul pe care trebuie să îl urmeze fiecare copil. Pe acesta trebuie să îl imite. Se întâmplă asta în zilele noastre?
Vă voi reaminti numai câteva dintre slăbiciunile pe care le au copiii de astăzi, lucru de care si voi vă plângeti si cred că o să-mi dati dreptate.
Mai întâi de toate, asa cum si voi însivă spuneti, copiii si-au pierdut buna cuviintă, sunt nepoliticosi, alintati, sălbăticiti si înrăiti. E de ajuns să le vadă cineva comportamentul fată de părintii lor, sau fată de cei mai mari!
Voi însivă vă plângeti pentru neascultarea si minciunile lor, pentru faptul că sunt foarte superficiali si că nu vor să se gândească serios la viitorul lor. Vă nelinisteste indiferenta lor si dorinta nestăpânită pentru dobândirea plăcerilor de orice fel.
De asemenea spuneti că ei cunosc lucruri, despre care cei mari vorbesc de obicei cu multă retinere si pudoare, si care, după sfatul Sfântului apostol Pavel, nu ar trebui discutate nici de către cei în vârstă.
Cine greseste însă pentru toate acestea?
Un răspuns scurt si corect este următorul: dacă ei nu au fost corect educati, cea mai mare parte de vină le apartine părintilor.
Desigur că putini sunt aceia care o vor recunoaste. Cei mai multi cred – si sunt mândri de asta – că si-au făcut cu constiinciozitate datoria. Cine greseste atunci, pentru faptul că acesti copii ai vostri nu si-au însutit educatia necesară?
Veti încerca poate, să vă plângeti că Dumnezeu este Cel care poartă toată vina!
Cum putem însă să Îl acuzăm pe Dumnezeu, când vedem că El a făcut tot ceea ce era necesar, pentru a ajuta la dobândirea de către copii a unei educatii bune. Încă de la început El a binecuvântat unirea dintre bărbat si femeie, si a întemeiat legătura cea inseparabilă a nuntii, pentru a putea cei doi soti, în unitate, prin iubirea comună către copiii lor, să îi conducă pe calea cea bună! Domnul nostru Iisus Hristos a înăltat unirea nuntii la rangul de Sfântă Taină a Bisericii, dăruindu-le părintilor harul cel sfânt, care să îi ajute să înainteze duhovniceste, ei si pruncii lor.
Dumnezeu a dăruit fiecărui copil îngerul cel păzitor. Prin Taina Sfântului Botez sufletul pruncului este curătat de păcatul strămosesc, iar prin cea a Mirungerii este dăruit cu harismele Sfântului Duh astfel încât, cu sprijinul părintilor, fiecare sământă bună a educatiei să rodească însutit. În sfârsit, prin Taina Sfintei Împărtăsanii, copilul se uneste în mod tainic chiar cu Domnul, se întăreste în viata duhovnicească si primeste garantia vietii celei vesnice.
Ce altceva în plus ar fi putut să facă Dumnezeu, ca să vă ajute în străduintele voastre? Prin urmare nu greseste Dumnezeu, pentru că voi nu puteti oferi o educatie corectă copiilor vostri!
Oare să gresească dascălii lor?
La aceasta vom răspunde cu cuvintele scriitorului roman Quintilian (sec I d.Hr.): „Copiii nu îsi însusesc obisnuinte rele la scoală. Ei vin la scoală cu ele gata însusite”.
De obicei răul îsi are originea în comportamentul părintilor, care oferă copiilor un exemplu rău. De multe ori, încă de mici, copiii aud si văd la acestia lucruri pe care nu ar fi trebuit să le cunoască asa de curând. Astfel, foarte devreme ei se obisnuiesc cu diverse fapte condamnabile si se umplu de defecte, mai înainte chiar de a constientiza ce este acela un defect.
Când ajung deci la scoală si profesorii încep să se ocupe de dânsii este deja foarte târziu. Ei vin cu un comportament urât de acasă si cu diverse obisnuinte rele, cum ar fi înclinatia spre minciună, viclenia, prefăcătoria, impertinenta.
Si ce mai poate face atunci profesorul, în cadrul putinelor ore pe care copilul le petrece la scoală, dacă acasă domneste o atmosferă cu totul opusă celei care ar trebui să fie?
Este cumva vina copiilor?
Nicidecum, iubitilor! Totul este rodul educatiei. Sufletul copilului mic seamănă cu o bucată de ceară moale. Ea poate fi modelată, fie urmând modelul chipului lui Dumnezeu, fie al celui viclean. Totul depinde de educatie pe care o va primi.
De multe ori părintii îsi numesc pruncii „îngerasi”. Prin educatia defectuoasă care li se acordă, acestia pierd însă orice însusire îngerească.
Veti spune poate că în copii există sădite de la început anumite înclinatii spre rău. Într-adevăr, aceasta se întâmplă foarte des si este un rezultat al păcatului strămosesc. Un copil poate fi prin firea sa mai agitat si mai neastâmpărat, altul înclinat spre lenevie, altul dimpotrivă, poate fi linistit.
Pentru aceasta există însă educatia si rolul părintilor: Pentru a împiedica dezvoltarea acestor înclinatii ale firii spre rău.
Prin diverse „antrenamente” sunt îmblânzite si dresate până si cele mai înfricosătoare fiare, care uită în acest fel sălbăticia si rapacitatea lor. De ce să nu putem deci, prin educatie, să ” îmblânzim” pornirile rele ale oamenilor cugetători? Ele devin defecte doar atunci când sunt lăsate să se dezvolte liber, neîngrădite de o sănătoasă educatie crestină.
„Însă”, veti spune, „băiatul sau fetita mea au fost copii cuminti. I-au stricat însă prietenii lor. Deci pentru toate este responsabil exemplul rău”.
Să zicem că aveti dreptate. Cine greseste însă, pentru faptul că fii vostri se amestecă în grupuri rău educate? Nu este responsabilitatea părintilor, să aibă grijă cu cine se împrietenesc copiii lor? Este bun acel păstor, care se uită indiferent cum o parte din turma lui se îneacă în mlastină? Iar dacă părintii le permit copiilor să meargă necontrolati unde vor si cu cine vor, pe cine cade responsabilitatea ruinării acestora? Desigur, pe cei mari.
Pot oare părintii să sustină, că responsabil pentru degradarea copiilor lor este spiritul negativ al epocii contemporane? Multi dintre ei se plâng: „Epoca de astăzi este cu mult mai rea decât cea în care am crescut noi. Când eram noi tineri exista mai multă frică de Dumnezeu. Copiii ascultau mai mult de părintii lor Si îi respectau”.
In aceste cuvinte există un mare adevăr. Din nefericire, atmosfera care domneste în epoca noastră nu este deloc bună. Recunoasterea autoritătii este din ce în ce mai rar întâlnită. Respectul fată de autoritătile lumesti si duhovnicesti, fată de profesori si fată de cei mai mari este considerat de multi ca fiind „o idee depăsită”.
Nimeni nu poate, din nefericire, nega faptul, că duhul epocii noastre are o mare influentă asupra copiilor, si în special asupra tinerilor care studiază. Acest fapt însă nu îi justifică pe părinti si nu le acoperă responsabilitatea sau vina. Oare nu există nici un metodă prin care să fie păziti copiii vostri de spiritul degradant al epocii în care trăim?
Când afară bate vântul si este foarte frig, ce faceti? Nu închideti usile si ferestrele ca să nu intre frigul în casă? Asa trebuie să actionăm si asupra spiritului vremii: Îi putem împiedica intrarea în casa noastră, cu ajutorul unei ferme educatii crestin ortodoxe. Ce ne facem însă, atunci când chiar părintii sunt aceia care sunt de acord cu acest „spirit contemporan”, si cred că nu trebuie să se opună curentului schimbării? Cu sigurantă că în acest caz copiii nu vor putea fi protejati de efectul distrugător al curentului epocii.
Dacă tatăl, este „liberal”, „modern”, „progresist”, dacă nu acordă importantă nici unui principiu moral, dacă vorbeste în chip defăimător la adresa Bisericii sau ironizează adevărurile de credintă, cum poate să mai astepte respect din partea copiilor lui?
Dacă părintii nu-l respectă ei însisi pe Dumnezeu si Biserica Sa, cum să fie respectati la rândul lor, de către copii?
Si mai mult, dacă părintii, chiar de fată cu copiii lor, defaimă orice autoritate, fie lumească, fie duhovnicească, vorbesc de rău pe superiorii lor, critică si condamnă pe toti si pe toate, nu recunosc nici un fel de autoritate, cum atunci să mai aibă copiii consideratie fată de dânsii?
Dacă doriti asadar, ca duhul devastator al epocii să nu îi contamineze si pe copiii vostri, păziti-vă mai întâi voi de influenta lui, aplicând cu constiinciozitate în viata voastră legea lui Dumnezeu si învătătura Bisericii noastre Ortodoxe.
Am arătat, cred, cu claritate, că cea mai mare responsabilitate vă revine vouă, părintilor, pentru o educatie corectă a copiilor vostri.
Tot ceea ce am spus este întărit de Sfânta Scriptură, în care ne vorbeste Sfantul Duh, „duhul adevărului”. În Vechiul Testament ni se spune: „Nu îl ferici pe om mai înainte de moartea sa, pentru că omul se cunoaste prin copiii, pe care i-a lăsat în urma sa”. Ceea ce înseamnă, că după viata pe care o duc copiii este apreciată valoarea părintilor lor.
Insa chiar si în epoca idololatră părintii erau considerati responsabili pentru greselile copiilor lor.
Likurgos, celebrul legiuitor al vechii Sparte, a stabilit prin lege să fie pedepsiti părintii pentru greselile copiilor lor! De ce? Deoarece părintii puteau si aveau obligatia să preîntâmpine si să împiedice săvârsirea răului.
Filosoful Diogene, de altfel, 1-a lovit pe tatăl unui copil, pentru că cel mic spunea cuvinte urâte în fata sa. Pentru care motiv? Pentru că tatăl nu îsi educase în mod corespunzător fiul.
Ati văzut asadar, că părintii sunt responsabili mai ales în fata lui Dumnezeu pentru copiii lor.
Dacă într-o grădină frumoasă se poate vedea un copac sălbatic si neîngrijit, nimeni nu se va gândi să condamne copacul în sine. Cu totii se vor gândi că responsabilitatea apartine grădinarului, care 1-a lăsat să crească si să se dezvolte în acest fel. În acelasi mod sunt responsabili si părintii, pentru neghina semănată în inimile copiilor lor!
Gânditi-vă asadar la această responsabilitate, si nu stati în calea apropierii copiilor vostri de Dumnezeu, prin neglijentă sau printr-o atitudine gresită. Aveti obligatia să îi conduceti către Mântuitorul, Care îi cheamă lângă Dânsul si vă spune:
„Lăsati copiii să vină la Mine si nu-i opriti … ”
