Papa Benedict vrea să vadă Giulgiul
Papa Benedict al XVI-lea plănuieşte să meargă la Torino să vadă Sfântul Giulgiu care l-a acoperit pe Hristos în mormânt, şi care va fi expus publicului în primăvara anului viitor. Părintele a vorbit despre planurile sale cu Arhiepiscopul de Torino, Cardinalul Severino Poletto, care a luat masa cu Papa duminică, la reşedinţa de vacanţă din nordul Italiei. Pr. iezuit Federico Lombardi, director al biroului de presă al Vaticanului, a vorbit presei despre această discuţie.„Cardinalul Poletto i-a expus Papei noutăţile privind pregătirile pentru expunerea Giulgiului Sfânt în primăvara anului viitor, iar Papa a confirmat intenţia sa de a merge la Torino cu această ocazie, la o dată ce urmează să fie fixată”, a spus purtătorul de cuvânt. Ultima oară Giulgiul a fost expus publicului acum 10 ani. Viitoarea expunere va avea loc între 10 aprilie şi 23 mai 2010. Giulgiul va fi expus prima oară după lucrările de restaurare din 2002, când au fost eliminate peticele cusute pe pânză în 1534 de călugăriţele clarise, pentru a repara stricăciunile provocare de incendiul din 1532. Fără petice, găurile de la arsuri din pânză sunt acum vizibile. Pânza din spate, cunoscută ca ţesătura olandeză, a fost de asemenea înlocuită cu o pânză nouă, mai luminoasă. Expunerea din 2010 va include şi un nou tur ce îi va informa pe vizitatori despre istoria şi semnificaţia Giulgiului, folosindu-se inclusiv fotografii de înaltă rezoluţie, până acum neexpuse publicului.
Între timp vacanţa Papei Benedict al XVI-lea în Alpii italieni se apropie de sfârşit. Duminică, după ce s-a rugat, Papa a făcut o scurtă plimbare prin pădure. Pentru ieri şi astăzi Sfântul Părinte nu a avut planificate ieşiri, timpul fiind dedicat „rugăciunii, studiului şi lecturii”, a spus pr. Lombardi. Miercuri dimineaţa, Papa va pleca din Les Combes, după o scurtă ceremonie în care îi va saluta pe cei care i-au făcut posibilă vacanţa aici, în special forţele de securitate şi autorităţile locale. La ora 5PM va ajunge cu elicopterul la aeroportul din Torino, iar de acolo cu avionul la Roma. După aterizare va fi preluat cu maşina şi transportat la Castel Gandolfo, unde îşi va petrece restul vacanţei.
www.catholica.ro