Senatul italian a introdus un nou proiect de lege în apărarea semnului Sfintei Cruci

0
520
Senatul italian a introdus un nou proiect de lege în apărarea semnului Sfintei Cruci
Senatori din Partidul Liberal condus de Silvio Berlusconi au introdus în ordinea de zi a ultimei şedinţe a senatului italian un proiect de lege pentru apărarea Semnului Sfintei Cruci «ca semn universal al culturii şi a civilizaţiei creştine», comunică «Radio Libertatea».
Potrivit acestei definiţii expuse în document, Semnul Sfintei Cruci este un simbol inperscriptibil culturii italiene, iar afişarea lui în locurile publice are ca scop «de a servi drept mărturie despre legătura continuă a republicii italiene cu moştenirea ei istorico-culturală, a cărei rădăcini se ascund în tradiţiile specifice creştinismului».
Proiectul de lege prevede chiar şi pedepsirea cu închisoare pentru 6 luni de zile şi cu amendarea de până la 1000 euro a acelora care vor încerca să scoată Sf. Cruci din instituţiile de Stat, şi de asemenea şi pentru refuzul conducătorilor de stat de a expune acest semn sfânt în încăperile în care activează.
Pe lângă aceasta a fost alocat un fond special din bugetul de stat al Republicii Italiene (de 51.646 еurо) pentru procurarea a 40 de mii de răstigniri în vederea aşezării acestora în toate instituţiile publice (inclusiv gări, aeroporturi, închisori).