Corectitudinea maturului se modelează în copilărie.

Frumusețea florii se poate vedea chiar din timpul ce se află în boboc. Copacul de la fragida vârstă poate fi îndreptat să crească drpet. Oare nu sunt acestea ca o învățătură pentru noi în privește educația noastră. Acum să încercăm să vedem de ce are nevoie un mic boboc pentru a dezvolta o frumoasă floare mirositoare?


Desigur că venind în această lume sîntem fără prea mari dorinţe. Nu avem necesităţi pe care nu le acoperă Tatăl ceresc. Şi de fapt de ce are nevoie cel mai mult orice fiinţă în care sufletul e viu? De dragoste…De dragostea părinţilor săi, de dragostea Dumnezeului său pe care încă n-o ştie, dar de care e înconjurat chiar din momentul zămislirii sale. Ar trebui să-i cultivăm anume aceste sentimente dacă i-am dori cu adevărat fericire copilului nostru. Dar cum sîntem noi aşa ne e şi fericirea noastră. Ne face pe noi fericiţi mulţimea nimicurilor pe care „ni le putem permite” şi bucuria de la folosirea lor. Credem că la fel este şi pentru acest mic îngeraş. Oare are el nevoie de toate obiectele pe care le propune o întreagă industie care are ca scop deservirea necisităţilor bebeluşilor? (E şi normal că majoritatea văzînd cîte „îi trebuie” unui copil nu mai vor să aibă copii). Nu sînt împotriva lucrurilor care facilitează îngrijirea copiilor. Nu înţeleg de ce credem că copilul nostru va fi mai puţin fericit dacă nu va avea toate aceste lucruri. Şi nefericirea noastră de la imposibiltatea de a putea avea toate aceste nimicuri se transmite şi copilului. Pentru el încă simţirea e prioritară, numai apoi vom reuşi să i-o schimbăm. Şi vom face totul ca să devie la fel de nefericit ca şi noi. Mai trece puţin timp şi copilul începe a observa cu nu are ceva ce are un semen de-al lui. Aleargă la noi şi cu lacrimi sincere ne cere explicaţie „De ce?” Apare şi un primul „vreau”. Înţeleg că la o vîrstă cu totul fragedă nu se poate de explicat că neposedarea acelui lucru nu-l va face mai puţin fericit. Nici nu e necesar. Se poate de găsit o soluţie de moment. Dar vom avea o primă victorie dacă nu-i vom îndepleni imediat acea dorinţă de posedare. Ea numai atunci e mică şi nevinovată. Dacă ne-am da seama de cîte rele îl va păzi pe viitor stoparea acestor dorinţe de a vrea şi a poseda. Cînd acelaş copil se întîmplă că din careva motive a „rămas” fără jucăria preferată din „marea noastră dragoste” îl consolăm că o vom înlocui cu una şi mai bună. Îi spunem oare că a fost ceva neînsemant, încercăm să-i schimbăm gîndurile spre ceva frumos şi netrecător. Pînă cînd îl poate consola şi o floare, şi un zîmbet. Mai apoi cînd „jucăriile” din viaţa noastră vor deveni tot mai desăvîrşite nu ne vom putea consola la pierderea lor aşa de simplu. Vor creşte în tragedii adevărate. Dar mai trebuie să menționez aici că dorința copilului de a avea ceva vine din privirea la posibilitatea părinților de a agonisi. Odată ce casa e lucsoasă și copilul va tânji după jucării de lux. Și aceasta va distruge sufletul care e dat de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Întoarceți-vă în timp și amintiți-vă de posibilitățile anilor ´80 Șși veți vedea adevărata și marea taină de aducație a fostei generații. Au crescut oameni buni și și înțelepți. Oare de ce acum nu este posibil această educație? Pentru că desfătarea este prea mare. Îmbuibările lumești și agonisirea de lux este moarte pentru suflet. Iată ce ne îngreunează în educația noastră pentru copii.

Majoritatea ne consacrăm toată viaţa după naşterea copiilor pentru fericirea lor. Cei drept avînd un înţeles total greşit despre ce ne va face copilul fericit. După cele mai bune jucării, vom încerca să găsim cea mai bună grădiniţă, şcoală, profesori, îl vom înscrie la numeroase cercuri şi lecţii suplimentare. Totul va fi consacrat lui. În goana aceasta de a găsi noi surse pentru o tot mai mare „desăvîrşire” a propriului copil vom uita şi să-l întrebăm ce-şi doreşte el. Vom uita să-l întrebăm care e chemarea sufletului său. Cîte un pic îl vom face să şi uite că î-l are. Dacă măcar un pic ne-am stopa…

Cred că în majoritatea familiilor și în metoda lor de educație se evită existența lui Dumnezeu. Și acest lucru ne vorbește despre imperfecțiunea copacului care crește. Dacă măcar un pic ne-am aduce aminte că, copilul nu are nevoie doar de hrană, haine şi multe alte lucruri cu însemnătate diferită pentru el. Dacă ne-am da seama cît mai curînd că el are nevoie şi de hrană spiritală. Puteți să-i oferiți toate bunătățile din lume, dacă nu îi veți oferi sursa de legătură cu Creatorul zădarnic vă este efortul unei educații perfecte. Vine timpul când vă ve-ți întreba: „Parcă i-am oferit tot ce trebuia / De ce este așa?”. Să nu evităm să-i arătăm şi adevărata latură a vieţii, pentru care el şi există. Să-i arătăm care e adevăratul scop din viaţa sa. Copilul nu e nicicând prea mic pentru întîlnirea cu Dumnezeul său. El e gata să-l primească oricînd. Noi îl îndepărtăm de Creatorul său… prin metodele noastre omenești.

Să ne grăbim să punem haragul potrivit la timpul cuvenit ca astfel planta noastră să aducă rod frumos societății, aproapelui nostru și prin toate acestea lui Dumnezeu. Şi să ne păzească Dumnezeu ca după „educaţia” pe care i-o oferim copilului să nu ajungem la o recoltare rușinoasă a rodului muncii noastre…

Cu râvnă întru Domnul
Natalia Lozan