În a doua săptămână a Postului Mare, în dimineața zilei, parohia din s. Furceni, r-l Orhei, a desfășurat o activitate deosebită de grijă și solidaritate față de credincioșii aflați în suferință. Preotul paroh, Prot. Vitalie Stăvilă, împreună cu Consiliul Parohial, a vizitat la domiciliu mai mulți bolnavi grav, aducându-le alinare prin cuvinte duhovnicești și împărtășindu-i cu Sfintele Taine.
Pe lângă sprijinul spiritual, aceștia au primit și daruri constând în produse alimentare, menite să le ușureze traiul și să le aducă bucurie în această perioadă de post și rugăciune. Această acțiune filantropică reflectă iubirea aproapelui și responsabilitatea creștină de a fi alături de cei aflați în nevoie.
Parohia Furceni va continua astfel de inițiative, oferind sprijin spiritual și material celor mai vulnerabili membri ai comunității, dar devenind astfel și model de activitate misionară și socială pentru celelalte parohii!
Biroul de informații a Vicariatului de Orhei


















