Copiii din Lucășeuca au pledat pentru viață al doilea an la rând. Cu acordul doamnei director Ana Pântea și cu participarea nemijlocită a corpului didactic, în localitate s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Marșului pentru viață. Elevii au pornit în marș de la Gimnaziul din sat, îndreptându-se spre Biserica „Sfânta Treime”, mărturisind prin prezența și entuziasmul lor respectul pentru darul vieții și importanța ocrotirii acesteia.
Evenimentul a fost marcat de implicarea activă a cadrelor didactice, a părinților și a comunității locale, devenind o frumoasă tradiție care promovează valorile creștine și responsabilitatea față de viață încă de la cele mai fragede vârste.
La nivel internațional, luna martie este cunoscută drept „Luna pentru viață”, perioadă în care, în numeroase țări din lume, sunt organizate marșuri, conferințe și activități educative dedicate protejării vieții, în special a copiilor nenăscuți. Această inițiativă își are rădăcinile în dorința de a afirma dreptul fundamental la viață și de a încuraja solidaritatea, sprijinul pentru familie și responsabilitatea socială.
Astfel, acțiunea din Lucășeuca se înscrie într-un amplu curent mondial, arătând că și comunitățile mici pot avea un glas puternic în apărarea vieții, cultivând în inimile tinerei generații respectul pentru fiecare persoană și pentru darul sacru al existenței.
www.ortodoxia.md













































