Dragi frați și surori, vă felicităm din inimă cu prilejul sărbătorii Înălțării Domnului!

„Domnul nostru S-a înălțat de la noi la cer, pentru ca de la înălțime să privească asupra noastră, precum un tată asupra copiilor săi, precum un păstor asupra oilor sale, precum un vultur asupra puilor săi, precum un conducător de oaste asupra soldaților săi, și pentru a vedea pe fiecare, pentru a cunoaște fiecare nevoie și fiecare cerere, pentru a da fiecăruia ajutor la vreme potrivită. Așa cum un împărat, adunând multe oștiri ale sale pentru luptă și dorind să-și vadă toate cetele, urcă într-un loc înalt — pe un munte sau pe o clădire — și privește de sus, rânduindu-le; iar dacă le vede biruitoare, se bucură pentru ele, iar dacă le vede biruite, le trimite grabnic ajutor: tot astfel și Domnul nostru, Împăratul împăraților, adună Biserica luptătoare de pe pământ, în care sunt atâtea cete câte stări și slujiri. Domnul S-a înălțat la cele de sus pentru a privi de la înălțime nevoința fiecăruia: celor buni nevoitori să le împletească cununi, celor slăbiți să le întindă mâna ajutorului grabnic, să-i ridice pe cei căzuți, iar celor care ne prigonesc să le pună piedică.”

Sfântul Ierarh Dimitrie al Rostovului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.