Doamne ajută, părinte. Sunt căsătorită de 14 ani, am doi băieţi, cu cel mare am probleme de comportament (obrăznicie, înjurări), menţionez că are 13 ani. Eu ţin să cred că este răzvrătit de situaţia în care mă aflu eu cu soţul meu. Soţul meu bea foarte mult, mă bate, mă scoate din casă (nu o face doar pentru copii zice el). De ajutat cu cheltuielile copiilor, cu ale casei, nu mă ajută cu nimic. Mă descurc singură, ultima dată m-a bătut în seara de crăciun. Eu i-am zis că o să divorţăm, pentru că sunt tot singură cu copii, măcar ei să nu mai vadă atâta violenţă, să nu devină şi ei la fel. Întrebarea mea este dacă păcătuiesc divorţând şi ce să fac cu băiatul mare, pentru că am discutat cu el despre divorţ, dar nu e de acord.
- Crina a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, în toată întrebarea adresată văd numai durerea ta, dar nu văd nici un pic de adresare la Dumnezeu, nici o scântee de credință , dar nu teai gândit nici odată de ce ai ajuns aici, poate Dumnezeu te pune la încercare, sau dorește să te corecteze , de pe drumul la care teai abătut. Şi aceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte. Mai întâi mergi la duhovnic și fă o mărturisire generală, ia și copilul cu tine mai întâi pregătindul, iar pentru soț nu e o soluție divorțul, prin femeaia credincioasă se va mântui și bărbatul, dacă ar vedea dragostea și credinșa în familie sar schimba și el spre bine.La toate acestea e nevoie de un singur lucru…… răbdare….
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.