casatorie

0
0

Binecuvântaţi părinte, am 28 de ani şi nu sunt căsătorită, însă tare mi-aş dori, pe parcursul vieţii mele nu am avut parte să întâlnesc un băiat cum se cade, cam de vreo 3 ani m-am depărtat de viaţa pe care o duceam înaite, o prietenă sfătiundu-mă să-mi caut părinte duhovnic, şi mi-am găsit, cam la fiecare post de Crăciun citeam acatistul sfântului Nicolae ca să-mi dăruiască un mire cu credinţă, iubitor, înţelegător etc. În acest post al Crăciunului unui fiu duhovnicesc al părintelui, i-a plăcut de mine, el în tot acest timp, adică până la postul de Paşte spune că s-a rugat şi-a făcut canon pentru mine, de asemenea afirmă că s-a gândit la mine. În prima săptămână a postului Mare el i-a arătat părintelui fata de care îi place, adică de mine. La sărbătoarea sfintei Cruci părintele ne-a binecuvântat să ne întâlnim, să ne plimbăm ca să ne cunoaştem mai bine. Însă mie nu îmi place de el, adică sufleteşte nu mă atrage, când îl văd îmi vine să fug. La prima noastră întâlnire am fost la vecernie, însă eu plângeam că nu vreau să fiu cu el, şi mă rugam sfântului Nicolae să mă izbavească de această ispită. Însă părintele îmi spune că la vârsta mea dragoste nu există, bărbaţii aleg, femeile trebuie să se supună. El, băiatul e încrezut că eu sunt perechea lui şi părintele la fel, părintele mi-a spus că el e cu credinţă mare şi faptul că mie nu îmi place de el poate fi o ispită de la diavol ,însa eu cred că daca e dat de la bunul Dumnezeu, ar trebui macar sufleteşte să mă atragă, dar eu 2 zile nu îmi pot găsi locul parcă nu îmi ajunge aer să respir, azi după ce am fost la biserică şi m-am rugat, mă simt mai bine, dar gândul că nu doresc să fiu cu el nu mă lasă. Părintele mi-a spus că asta poate ultima mea şansă de a întâlni un băiat cu credinţă să fie pentru mântuirea mea, poate să fie şi alţii dar pentru plăcere, şi nu pentru mântuire, şi dacă refuz şansa aceasta poate fi un blestem pentru mine de a nu mă căsători. Întrebarea mea este la 28 de ani nu este dragoste, o femeie nu poate simţi? Şi eu ar trebui să mă căsătoresc cu o persoană de care nu-mi place? Şi poate să fie un blestem dacă spun nu? Şi vă rog să îmi mai spuneţi ce pot să fac, poate să-i dau la acatist pe ambii, ca Domnul să lumineze situaţia. Vă mulţumesc şi mă iertaţi pe mine păcătoasa.

  • You must to post comments
0
0

Nu se poate și nu se permite ca părintele să binecuvânteze doi tineri să se întâlnească fără ca ambii să dorească lucrul acesta din tot sufletul. Nu suntem fraților în Evul Mediu. Mai mult ca atât, nu are voie nimeni să se căsătorească fără dragoste, nici la 28 și nici la 48 de ani. Doar din dragoste, care trebuie să stea în capul oricărei relații! 

Nu e cazul să vă căsătoriți și nici să vă întâlniți dacă nu aveți dragoste. De altfel, ve-ți fi nefericiți toată viața! Cunosc astfel de cazuri, când soților le este silă unul de celălalt când se împreunează. Nu au dragoste și basta! Așa, nu e bine de trăit!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.