ce sa fac?

0
0

Părinte, spuneţi-mi ce să fac. Am întâlnit un băiat şi am avut relaţii şi după un timp am rămas însărcinată de la acest băiat, dar el şi acum nu vrea să trăiască cu mine. Are altă femeie, care are 2 copii şi soţ, pe el îl ţine sub piciorul ei, El nu vrea să facă datoria de tată la copil. El nu mă iubeşte, dar eu îl iubesc de când am făcut cunoştinţă. Cu el ce să fac să nu sufăr pentru el.

  • veronica a întrebat 13 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră,păcatul este o lucrare contra firii. Sfântul Antonie cel Mare spune: „Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulțumind, fără cuviință și fără înfrânare. Căci ești dator să-ți ții trupul în viață, însă fără nici un gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie și cu poftă… Și așa fiecare din mădularele noastre păcătuiește, când din slobodă alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu”.Iată de unde pornesc nevoile, nenorocirile tale, uite câte păcate ai săvârșit până aici, ai perdut cinstea, ai rămas și cu copil, și pe el lai perdut, iar el așa e deprins și așa va umbla toată viața.Deci mergi de te spovedește la un părinte duhovnic cu spovedanie generală și muncește la mântuirea sufletului tău iar de soț cerei ajutorul Domnului și el se va îngriji de tine, însă străduete să nu mai păcătuești.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.