monahism

Hristos a Înviat, părinte! Părinte, de mic copil am început să merg la sfânta biserică cu bunica, mai apoi singur. Chiar îmi doream să devin preot fiind copil. Dar pe la vârsta de 10 ani m-am abătut de la biserică şi mergeam foarte rar. După această perioada îndelungată, Dumnezeu prin mila Sa, mi-a luminat calea şi din nou merg de fiecare dată cu putinţă la sfânta biserică, pentru a mă ruga. Dar toată viaţa oricum nu am încetat să mă gândesc care-i sensul vieţii totuşi? Acum mi-am dat seama că dragostea e sensul vieţi. Căci însuşi Dumnezeu e iubire. Şi dacă El mă iubeşte atât de mult, eu mi-aş dori să-i dau în dar viaţa mea, adică să mă călugăresc, căci simt un fov în inimă pentru Mântuiturul nostru mult prea iubit. Dar singura faptă care mă mai ţine printre mireni, este dragostea mea foarte mare pentru mama mea. Că am numai o soră şi nu ştiu cum s-o las aşa. Ştiu că Domnul o Să-i poarte de grijă, dar îmi este trist să o las. Spuneţi-mi un sfat vă rog părinte, un cuvânt ca să-mi întăresc hotărârea mea în privinţă la monahism. Mulţumesc anticipat şi Domnul să ne lumineze pe toţi.