lamurire

0
0

M-am informat că slujba Sfântului Maslu trebuie făcută de 3 sau 7 preoţi. Ţin să precizez că e doar o întrebare nevinovată şi nu-mi permit eu să judec pe nimeni. Mai ales un preot care sigur e pregătit mult mai mult decât mine. Dacă slijba Sf. Maslu e ţinută doar de un preot, nu se încadrează în regulile bisericii ortodoxe sau preotul e autorizat sa gestioneze situaţia. Doamne ajută şi mulţumesc pentru răspuns, părinte.

  • You must to post comments
0
0

Slujba Maslului este printre puţinele slujbe din Biserica noastră care cere o forţă de rugăciune unită, de aceea este nevoie de şapte preoţi. Aşa cum spune şi Sfântul Apostol Iacov: „Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului” (Iacov 5, 14), şi aşa cum este şi practica dintotdeauna a Bisericii. Numai cu rare excepţii, aşa cum spun sfintele canoane, putem săvârşi cel puţin cu trei sau, cu îngăduinţă, cu doi preoţi. Dar niciodată cu unul. Chiar dacă sunt un preot şi un diacon, deoarece diaconul nu are harul preotului. Aici vreau să fac o precizare teologică. Taina în sine – şi asta să nu fie un îndemn la o practică greşită – este valabilă şi săvârşită de un preot. Dacă un preot poate face Sfânta Liturghie singur, care este mult mai importantă decât Sfântul Maslu, el poate deci să facă şi Maslul. Dar fiindcă există obiceiul în Biserică şi rânduiala canonică ne cere să avem cel puţin doi preoţi, nu putem săvârşi Maslul decât cu cel puţin doi preoţi, altfel preotul este pasibil de pedeapsă. Şi structura slujbei ne arată că avem nevoie de mai mulţi preoţi: 7 Apostoli, 7 Evanghelii, 7 rugăciuni şi 7 ungeri, ceea ce înseamnă că trebuie săvârşită, în mod ideal, de către 7 preoţi sau cel puţin de doi.

Șapte e numărul divinității.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.