mesaj pentru Elena

0
0

Binecuvântaţi, părinte! Scriu cu multă dăruire de suflet un mesaj pentru Elena. Dumnezeu să te întărească şi te rog acceptă Darul Său Sfânt, pruncuşorul, care acum creşte în pântecele tău, dar trebuie să crească şi în inima ta! Ai mare încredere. Niciodată nu eşti singură. Domnul Iisus Hristos este cu tine, prin lucrarea Sa trimite aici pe pământ „oameni îngeri” pentru ajutorul tău, al vostru. Nimic nu este întâmplător! Povestea mea, e asemănătoare cu povestea ta. Am 46 de ani şi un copil de 24 de ani. Un Dar de la Dumnezeu, aşa văd acum lucrurile. Ca şi tine m-am împotrivit să-l primesc, am încercat să-l refuz. Eram slabă în credinţă, dar Domnul a ştiut ce-mi trebuie şi a hotărât ce e mai bun pentru mine. Am născut acest copil cu lacrimi şi greutăţi de tot felul. Un soţ prieten cu alcoolul, eu fără serviciu…Am renunţat la tot: prieteni, rudele care nu vedeau cu ochi buni ce mi se întâmplă. Am abandonat facultatea. Am învăţat să fiu mamă. Am crescut şi educat un om, care acum este singura persoană care se interesează de mine, un ajutor dumnezeiesc pe care-l primesc cu foarte multă dragoste. Din partea lui am acum şi ajutor financiar. A terminat facultatea, s-a angajat, iar eu trec prin alte încercări ale vieţii…Dacă viaţa mea ar fi neinumărată în bogăţie de ani, dacă fiecare clipă trăită aş da Slavă lui Dumnezeu, pentru ceea ce am primit de la el şi tot ar fi puţin. Sper să am lacrimi suficiente pentru această mulţumire. Mereu mă gândesc, cum ar fi fost viaţa mea, dacă Bunul Dumnezeu m-ar fi lăsat să hotărăsc eu? Probabi n-ar fi fost nicicum. Te rog, ai încredere în Sfânta Treime, cere ajutorul Maicii Donnului, cere ajutorul Sf. împărătese Elena, cere ajutorul Îngerului păzitor. Şi cel mai important, stabileşte un dialog cu Tatăl ceresc. Întinde-ţi braţele către Cer şi tot ce ceri, cu credinţă vei primi. Iisus este dragostea supremă. Repet: nimic nu e întâmplător, nici oferta părintelui Iulian, nici faptul că eu am citit mesajul tău! Te rog, când poţi mai scrie un mesaj să ştim de tine. Cu dragoste de mamă, Nicoleta.

  • Nicoleta a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Îmi era rândul meu să răspund la această întrebare. Dar părintele Iulian lăsa-se un mesaj pentru cei care răspund că va răspunde el. Deci mă bucur că părintele a luat măsura cuvenită. Nu o făcea el era să caut eu o ieșire din situație. Dar vă spun sincer: mă bucur mult că mai există aș preoți ca părintele Iulian Rață. Preot cu suflet în misiunea sa. Dumnezeu să-l țină în viața și să-l bucure și pe el încă din această viață.

Să ne trăiți părinte Iulian.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.