0
0

Doamne ajută! Vă rog să mă ajutaţi cu câteva sfaturi! Mama mea are obiceiul să mă blesteme mai tot timpul, din orice. E bătrână şi bolnavă şi probabil e un mijloc de a se răzbuna. Apoi îi pare rău. Din câte am citit eu, blestemul de mamă este foarte periculos, chiar dacă copilul e vinovat sau nu. Prin blestem, mama dă drept divolului asupra copilului. Eu merg la slujbe,( mama nu poate), ne spovedim amândouă, ne împărtăşim, etc. Dar o ia de la capăt. Ce pot să mai fac să fie bine? Că am mari probleme cu necazuri cauzate de farmece. Acum vreo 9 ani din neştiinţă am apelat la tratament cu bioenergie. Atunci am visat că diavolul vroia să-mi ia sufletul, dacă vreau bioenergie. Am povestit atunci visul acelui terapeut vrăjitor şi el, fără ca eu să-i spun de obiceiul mamei, mi-a zis că tot ce mi se întâmplă ,inclusiv visul e din cauza blestemelor mamei. Atunci n-am înţeles nimic. Abia după ani de zile, am realizat că datorită blestemelor ei, eu mă chinui cu diavolul. Specific că am fost grav afectată de bioenergie. Ajunsesem o legumă. Numai bunul Dumnezeu m-a ajutat să-mi revin. Acum sunt un om normal, creştină practicantă, dar încă mă luptă acel terapeut -vrăjitor. Acel vrăjitor a spus că jură să mă omoare. Nu de mult v-am întrebat dacă se pot citi şi lepădările de la Botez. În post, mi-au fost citite de un preot. Atunci n-am avut nimic, dar după 2 săptămâni, vrăjitorul a venit de la Chişinău (acolo locuieşte) special în Constanţa, până lângă casa mea (l-au văzut rudele mele). Mi-a fost foarte rău, simţeam că „cineva „mă strânge de gât. Tot cu îndurarea bunului Dumnezeu, am scăpat, cu ajutorul Bisericii şi slujitorilor ei. Părerile sunt împărţite privind citirea acestor lepădari de la Botez. Mi s-a spus că de aceea am avut acest atac (am crezut că mor strânsă de gât, în mai multe zile) pentru că mi s-au citit aceste lepădări. Am fost şi la doctori, dar toate analizele sunt bune. Au spus că e de la stres… Vă rog să-mi spuneţi ce să mai fac, să scap şi de farmece şi de blesteme sau… aceasta mi-o fi crucea. Aştept cu nerăbdare răspuns şi mă bucur foarte mult de existenţa acestei rubrici pe care nu de mult am descoperit-o.Vă mulţumesc anticipat! Bunul Dumnezeu să vă dea multă sănătate şi bucurii duhovniceşti!

  • You must to post comments
0
0

Bună să vă fie inima. Ne bucurăm că rămâneți în legătură strânsă cu Biserica și cu cel care e capul ei, Hristos. Vă spunem: alături de Hristos nu mai au putere diavolul și vrăjitorul ei. Iar în ce privește vrăjitorul vă îndemn să îi transmiteți în ultim cuvânt că de nu vă va lăsa în pace atunci veți face apel și la judecată lumească pentru a se descoperi drepturile și prin aceasta responsabilitatea de a răspunde pentru cele ce face. Dar mă repet. Orice nu ar face el, cel tare în credință va trece învingător peste prostiile lor. Nu au cum să aibă putere asupra credinciosului vrăjile dacă el, credinciosul, rămâine în legătură cu Hristos. Dar vă spun: trebuie să fiți credincios din toate privințele. Să nu se mai audă în casa voastră de esență de patimă sau păcat. La fel și mama. Să se spovedească și să îi spună părintelui de patima aceasta de a dracui. Să se oprească că altfel va dărâma casa sufletului vostru. Această cruce poate fi ușurată. Căci deajuns crucii greutatea ei și în felul ei real de a fi, restu sunt îngreunări pe care noi le adăugăm. Oameni buni, cei care nu vedeți răul bioenergeticii: priviți cazul de față. Sperăm să vă fie de învățătură. Mergeți la duhovnic și discutați toate precum ați făcut în cazul de față. Foarte multe bucurii se află în sacul duhovnicului.

Doamne miluiește.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.