0
0

Sărut mâna, părinte și Doamne ajută! Aș vrea să mă ajutați și pe mine cu ceva. De vreo jumătate de an mi-a apărut brusc o problemă dermatologică. Am început un tratament medicamentos, dar în paralel cu acesta vreau să apelez și la ajutorul lui Dumnezeu, să mă ajute în vindecare. Aș vrea să îmi recomandați câteva rugăciuni sau Sfinte Acatiste prin care să mă rog la Dumnezeu. Puteți să îmi spuneți, vă rog, și în ce constă citirea pentru sănătate? Aș putea să mă spovedesc acum în postul Sfinților Petru și Pavel dacă țin post doar miercurea și vinerea? Vă mulțumesc din suflet și Doamne ajută!

  • You must to post comments
0
0

Bună să vă fie inima și vindecătoare sârguirea. Ne bucurăm că nu ați uitat și de Doctorul sufletelor și al trupurelor. Doar la El veți găsi vindecarea sigură. Înainte să apelați personal la rugăciuni de vindecare v-aș îndemna să vă adresați la părintele Duhovnic pentru ai cere și părerea lui. De spovedit puteți să vă spovediți neținând contul cât și când postiți. Iar la Împărtășanie să vă apropiați doar cu binecuvântarea duhovnicului la care și vă spovediți. Nu ar fi rău și un „Sfântul Maslu”, Taină care este spre vindecarea celor aflați în suferință. Nu e neapărat să se facă special pentru dumneavoastră. Puteți merge și la Biserici unde are loc așa Taină. Și în cele din urmă iată câteva rugăciuni pe care le poți găsi la noi pe site: „Acatist către Dumnezeu Fiul pentru izbăvire de boală”, „Acatist pentru izbăvirea de boală către preadulcele Iisus, doctorul sufletelor şi a trupurilor noastre”, „Paraclisul Sfântului Efrem cel Nou – la vreme de mâhnire, de boală, de primejdie ori de grea suferinţă”, „Rugăciune la timp de boală I”, „Rugăciune la timp de boală II”, „Rugăciune la timp de boală III”. Alegeți care vă este mai cu putință să o faceți.

Miluieşte-l, Iubitorule de oameni, pe robul Tău care pătimeşte, arătându-i mila Ta cea nemăsurată. Dă-i lui putere să se ridice din patul durerii şi să se roage Ţie împreună cu noi, cei cu sufletele slăbite de patimi, dar însetate de tămăduirea Ta: Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.