Sărut mâna părinte. Vă rog să mă ajutați să i-au o decizie. Dacă vineri am fost la sfîntul Maslu pot să merg sîmbătă seară la nuntă. Și iată părinte duminică mi-am planificat să merg la mânăstire și din cauza acestei nunți nu pot să mă duc, ce să fac să mă duc la nuntă sau nu. Uneori avem așa ispite că nici nu știu cum să procedez ca să nu greșesc în față lui Dumnezeu. Mulțumesc.
- a întrebat 12 ani ago
- last edited 7 luni ago
- You must login to post comments
Bună seara și bună să fie și ziua ce va urma. Iată fraților de ce nunțile ar trebui să se facă duminica. Iată cum sunt puși oamenii la încercare cu aceste incompetențe lumești. Părerea mea este că cel mai important este sufletul. Dacă sufletul s-ar întrista mergând la nuntă și neplecând la mânăstire atunci e mare păcat atât față de suflet cât și în fața lui Dumnezeu. Eu aș alege mănăstirea. Căci la ce îmi va folosi mie nunta. Poți merge la cununie religioasă și apoi să îi feliciți pe miri și să te retragi în liniștea cămeruței tale și să te pregătești pentru ai da mare atenție sufletului în următoarea zi. Am spus. Aceasta e doar părerea mea. Dar voi să faceți cum vă cere sufletul și cum vă dictează situația în care sunteți.
Dacă alegeți să mergeți la mănăstire atunci nu uitați să ne pomeniți și pe noi.
mag. Vitalii Mereuțanu
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.