0
0

Sărut mâina Păƒrinte! Sînt căsătorita de acum 6 ani și avem un băiețel de 3 ani, problema în familia noastră e de mai demult dar în ultimul timp a început să crească mult. Soțul iubește tare băutura, de lucrat lucrează, trăim deoparte de părinți, copilul își iubește dar pe mine nu mă vede în ochi, eu înțeleg și văd lucrurile acestea prin faptele lui, eu rabd de toate ce îmi face, mă rog pentru el mult, că să-i lumineze Domnul nostru mințile, părinții nu au știut pînă la o vreme ce am eu în familie și în ce depresie trăiesc… Cât era copilul mic și nu înțelegea ce face tatăl lui când e beat, cum mă terorizează și multe altelea€, le-am ținut și răbdat pe toate, acum însă copilul înțelege, și pe lîngă toate astea îl învăța și pe fiu să mă bată să dea cu piciorul în mine….eu vă scriu asta cu lacrimi în ochi și nu știu ce să fac…. La Sfîntă Biserică merg și mă rog, dar nu așa de regulat cum trebuie, nici duhovnic nu am, și cred că și asta e un păcat mare. De divorțat nici nu mă gîndesc căci crucea care mi-i dată eu o duc, dar copilul??? Mi-i jele și frică… căci nu vede nimica bun de la tata, când învăț copilul și îi spun că nu se poate soțul dacă aude îi zice că se poate, copilul ramaine în eroare și nu știe cum să facă și pe cine să asculte… și multe alte momente de acestea…. acum stau și nu știu cum să procedez corect, ca să nu supăr pe Domnul nostru, să plec și să îl las și să-mi trăiesc viața în continuare singură doar cu fiul sau să rabd în continuare viața alături de soțul care nu mă iubește și nici un pic nu-mi stimează grija care îi port în orce moment, căci cât de rău nu s-ar purta eu mă strădui să nu-l supăr, și să fie mâncare la timp și curățenie în casă și copilul îngrijit, dar nimica nu-i încălzește sufletul față de mine! Mă rog de mă iertați și aștept cu mare nerăbdare un sfat din partea dumneavoastră!

  • Tatiana a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Surioară dragă. Dureroasă e situația. Dar nu e devină soțul ci băutura aceasta. Întâi de toate să te asigur căci văd că nu ești sigură. Mai întâi spui că: „De divortat nici nu ma gindesc caci crucea care mi-i data eu o duc, …” apoi „acum stau și nu știu cum să procedez corect, … , să plec și să îl las și să-mi trăiesc viața în continuare singură doar cu fiul sau …”. Păi cum așa? Nici să nu te gândești la divorț – acesta ți-ar cere Sfântul Paisie Aghioritul în cartea sa: „Viața de familie”. Citește și vei avea mai multă siguranța în mântuirea alături de soțul dumneavoastră. Citește mai întâi cartea și apoi vom aprofunda cazul tău mai mult, îl vom detalia în mai multe părți pentru pentru a face mai multă lumină. Dar vreau să te îndemn să vezi de unde începe această patimă a soțului. Aceasta e prima și al doilea lucru pe care te îndemn să te lămurești este: de când a început acest comportament urât a soțului față de dumneavoatră, lucrurile exacte care au premers acestor schimbări. Aștept să revii, dar te rog numai după ce vei citi cartea recomandată. Iar pe copil crește-l în credință. Chiar dacă are afecțiuni din partea tatălui continuă educarea lui. Căci acest grăunte pe care îl sămăni tu acum în sufletul lui va da rod și poate că îi va fi de folos și tatălui său. Pentru început îți recomand să te rogi în rugăciunile tale către Sf. Bonifatie şi Sf. Ioan de Kronştadt, cei care sunt mari ajutători în aceste încercări și deasemenea către cuviosul Moise Arapul: „Rugăciune către Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima băuturii”. Și cu lacrimi în ochi vă spun celor care aveți soți care se sârguiesc la mântuire: bucurați-vă și mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate. Și nu uitați să vă rugați și pentru ajutorul surorii noastre Tatiana.

Nu-l vedea pe soț devină ci urăște băutura.

mag. Vitalii Mereuțanu

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.