cei gasiti pe strada

0
0

Domnului Vitalii Mereutanu- Am citit din întâmplare întrebarea 12945, credeți că greșesc dacă aș aduce următoarea completare. Pentru că și eu vedeam a-i ajută pe cei care sunt în astfel de situații tot dint-o astfel de perspectivă, până când am participat la 1 curs de prim ajutor susținut de o d-na doctor care se ocupă cu astfel de cazuri și ni s-a spus că-n primul rând, chiar dacă e o atitudine egoistă, când trebuie să acordăm primul ajutor trebuie să ne asigurăm că nu ne punem viață în pericol, decât 2 morți mai bine unul singur. Plus că mai sunt cazuri în care alții plănuiesc, simulează astfel de căzături și eu să trec pe-acolo să mă jefuiască, să mă bată etc… O prima variantă să sunăm la 112. Sunt și excepții, de ex dacă sunt într-un sat și localnicii se cunosc măcar din vedere atunci se pot ajută fără probleme. Nu vreau să vă supăr, dacă credeți că este corectă și această perspectivă să anunțați pe cel care a adresat întrebarea 12945

  • You must to post comments
0
0

Mulțumim de completare. Nu am ce argumenta, deși parcă aș cerne puțin, dar las așa, pentru că nu îmi aparține cuvântul. Voi aduce doar un mic exemplu și fiecare să judece singur cum e cazul să se facă. Însă Hristos ne-a spus: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el”.

Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.

mag. Vitalii Mereuțanu

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.