Bună seara. Ajutaţi-mă, părinte. Sunt de ceva timp într-o stare din care nu-mi pot reveni, vreau să vorbesc cu cineva să mă ajute, să spun ce am, dar nu ştiu cui. Şi scriu aici cu speranţa că îmi veţi limpezi gândurile şi o să-mi răspundeţi. Cu un an în urmă am făcut nunta şi am născut o fetiţă. De la început era bine, dar a trecut ceva timp şi au apărut propleme. Soţul meu a lovit în mine, în mama mea şi în fratele meu, ne-am certat foatre tare, dar totuşi l-am iertat. Locuiam împreună la Chişinău, dar când veneam în sat eu nu plecam la el acasă şi el la mine tot, şi totuşi se mai făcea el de cap câte o dată, dar mereu îl iertam. Acum vara am hotărât să mă despart de el, am venit acasă şi locuiam cu părinţii mei, el mă ruga din suflet, spunea că se schimbă numai să ne împăcăm. Dar pentru mine rugăminţele lui nu erau de folos, plângea şi mă implora să fim împreună, pleca de la mine cu inima frântă că-l respingeam. Acum mă simt vinovată că nu mai e în viaţă, să fost să-l iertat, să fie cu mine, nu avea să facă accident de hramul satului, adică de sf. Maria, unde 3 băieţi au decedat într-un tragic accidedent. În ziua ceea m-a sunat, eu nu am răspuns, dar să fost să-i fi răspuns poate nu avea să se întâmple nimic. Spuneţi-mi am procedat urât cu el, aş vrea să fiu cu el acolo sus, câte o dată mă rog să mor şi eu că nu mai înţeleg rostul vieţii pe acest pământ.