relatiile

0
0

Bună ziua. Aş dori să-mi daţi un sfat în privinţa unei situaţii. Am un prieten pe care îl iubesc foarte mult. Avem frică de Dumnezeu, dar ne dorim mult o relaţie sexuală. Suntem conştieţi ambii că nu se permite, şi totuşi sunt momente când simţim nevoia de a o face. Eu sunt virgină, el a mai avut relaţii. Dorim să ne căsătorim în curând, şi o dată ce ştim că o să fim împreună mă gândesc dacă e posibil o binecuvântare de la preot pentru a avea relaţii. Dvs ce ne sfătuiţi?

  • leonid@maria a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragii mei, vă gândiți ce cereți , binecuvântare la păcat Doamne ferește unde sa mai auzit. Desfrânarea îl lipsește pe om de posibilitatea de a iubi cu adevărat. De obicei, cei vinovați de acest păcat nu pot să întemeieze o familie stabilă și nici să educe copii sănătoși din punct de vedere moral.Căsătoria a fost creată de Dumnezeu, iar familia, gândită de El ca o mi­că Biserică. Fetele creștine cuviincioase se rugau Domnului și Maicii Domnului pentru a li se dărui un soț, se păstrau pentru acesta și se înfrumusețau prin modestie, neprihănire și smerenie,  acestea fiind zestrea lor. În vechime se spunea: „Modestia es­te podoaba fetei” și de aceea familiile erau trainice.Din punct de vedere spiritual însă, conviețuirea în afara căsătoriei este un păcat, Și încă un păcat de moarte. Aceasta este interzisă de Domnul. Dacă prietenul tău te iubește cu adevărat atunci el trebue să fie acela care să te păstreze curată până la cununie în pofida faptului că el deja a greșit înainte de asta.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.