neînţelegeri

0
0

Sărut mâna, părinte. Am o mare durere în suflet ca mamă. Nu pot găsi limbă comună cu copiii mei. Ne certăm de la nimic, nu vreau să asculte deloc când le dau un sfat. Mă înjosesc şi vorbesc brutal cu mine, mai ales băiatul cel mai mare, de când şi-a găsit prietenă, nu vrea să mă asculte deloc. Mai înainte mergea singur la biserică la slujbe, se împărtăşa, asculta şi se sfătuia cu mine. Acum însă a devenit un alt om. Nici nu vrea să audă de biserică. Şi toate aceste schimbări s-au petrecut de când este cu această fată. Nu credeţi că eu sunt împotriva ei, nu, din contra, vreau să o apropii şi pe ea, dar nu ştiu ce se întâmplă, totul este parcă o nălucire, un haos, ne certăm pentru nimicuri. Vă rog un sfat, îndrumaţi-mă ce rugăciuni pot să citesc şi ce pot să fac ca să-i întorc pe copiii mei la Dumnezeu.Vă mulţumesc mult. Doamne ajută-ne.

  • luminita a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă sor, diavolul pândește din ascunziș, ca leul din culcușul său; pândește ca să apuce pe sărac, pândește pe sărac ca să-l tragă la el.Nu e de mirare că sa schimbat băiatul nimerind sub influența fetei care poate și la tras la păcat, și văzând păcatul dulce iar nevoința sufletului amară, clar că a ales dulcele, răbdarea și rugăciunea să fie călăuza, să te stăpânească, și să nu perzi nădejdea în Domnul.

O, Sfinte al lui Dumnezeu (numele), care te-ai arătat vas ales al Duhului Sfânt, tu, care ai fost rânduit de Ziditorul lumii să fii ocrotitor al acestui copil care îţi poartă numele din clipa în care a devenit fiu al Bisericii, luminându-se cu Sfântul Botez! Nu am cuvinte să laud vieţuirea ta cea sfântă, nu mă pricep să-ţi mulţumesc pentru ajutorul pe care i-l dai, dar mărturisesc credinţa mea în puterea ocrotirii tale.

Sfinte, care în chip nevăzut îi eşti pavăză împotriva relelor vrăjmaşului, ascultă şi umila mea cerere. Învaţă-l să iubească rugăciunea, Biserica, să-şi iubească aproapele. Învaţă-l să ducă o viaţă curată şi sfântă. Să-i fii alături în toate clipele vieţii sale, în toate bucuriile şi necazurile.

Să-i fii povăţuitor tainic până la ultima suflare, iar la Înfricoşătoarea Judecată să mijloceşti la Dumnezeu pentru mântuirea lui ca în vecii vecilor să Îl slăvească pe Atotputernicul Dumnezeu, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii.

Tu i-ai luminat pe aleşii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii şi Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, de s-au arătat vase alese ale sfinţeniei, răspândind în lume dreapta credinţă. Tu ai luminat-o pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, şi ea a ruşinat mulţimea ritorilor păgâni.

Tu, Doamne, luminează-i şi pe copiii noştri (numele), ca să înveţe cele bine plăcute Ţie şi să se umple de cunoştinţa adevărului. Dă-le lor ştiinţă, pricepere, răbdare şi chibzuinţă. Să nu primească ei cunoştinţe pierzătoare de suflet, nici să înveţe ce e urât lui Dumnezeu. Fă-i ascultători faţă de dascălii care îi învaţă cele bune şi sârguincioşi în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învăţat şi să muncească spre binele lor şi spre folosul aproapelui. Tu îi osândeşti pe cei care îşi îngroapă talanţii şi îi binecuvântezi pe cei care îi înmulţesc cu pricepere. Rânduieşte-le Tu, Doamne, Cel ce rânduieşti toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească şi cum să muncească.

Dă-le lor, Doamne, spor în toată lucrarea cea bună şi-i întăreşte în credinţă ca să Te mărturisească printr-o vieţuire curată până în ultima clipă a vieţii lor. Amin.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.