Mărturisire

0
0

Iertați părinte, am revenit după mult timp, cum am promis, am fost la duhovnic, m-am spovedit, dar cu regret nu am spus tot, nu pentru că nu am vrut, ci pentru că cu toate că le aveam scrise, parcă ceva mă oprea. Părintele mi-a dat canon, dar aș vrea să le spun pe toate, cum să procedez? Pot să rog părintele să-mi dea timp să le mărturisesc pe toate? Știu că toate pacatele sunt grele, dar erau 2 pe care nu le mărturiseam de rușine, cred că cu ajutorul lui Dumnezeu acum le-am mărturisit, am nădejdea, prin rugăciune și cu ajutorul bunului Dumnezeu voi reuși a mărturisi tot ce-mi amintesc, dacă am greșit ceva în gândire vă rog să mă îndreptați. Dumnezeu să ne mântuiască pe toți, încă un lucru, aș putea citi în timpul zilei și acatiste cum ar fi: pentru cei morți, sau canoane? Mulțumesc mult pentru înțelegere și cer iertare.

  • O mare păcătoasă a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Vrăjmașul vă oprea, ca nu cumva vreo-un suflet să se mântuiască. Să nu vă fie rușine să spovediți duhovnicului, el este doar un mărturisitor în fața lui Dumnezeu, însă enumărarea  păcatelor dvs este doar pocăința de cele făcute, de care Domnul știe. Nu lăsați rușinarea să fie piedică mântuirii dvs, căci mare e plângerea și scrâșnirea dinților în focul veșnic, de care să ne ferească Dumnezeu! Rugați-l pe duhovnicul dvs, să vă anunțe când are mai mult timp liber, ca să luați tot timpul necesar pentru mărturisirea a toate celor ce le aveți pe suflet, și la sigur vă va veni în întâmpinare. Acatistele se citesc când doriți și câte doriți cu tragere de inimă și evlavie, dar să nu fie mai mult decât le puteți trăi sufletește.

Să ne rugăm pentru mântuirea tuturor!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.