0
0

„Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri…” (Marcu 8:38) Oare de ce ne este ruşine să facem noi ceea ce ni se cere şi ceea ce este corect, numai ca să nu fim judecaţi de ce-i din jur? De ce trebuie noi să ne intimidăm în perioada postului că nu consumăm careva produse? De ce nu mărturisim deschis că nu mergem la careva petreceri fiindcă nu putem să o facem în post. Şi aceasta acum cînd majoritatea se declară creştini, cînd biserica nu este prigonită. Cînd nimeni nu este dat afară din funcţia ocupată pentru credinţa sa. Dacă situaţia într-o zi se schimbă? Cîţi atunci vor rămîne acei care vor merge pînă la urmă? Şi oare n-ar trebui să fim gata şi pentru acel moment. Permanenet trebuie să facem alegeri în viaţă. Şi nu ar fi mai corect să alegem în dependenţă de propria credinţă, de propriile convingeri. De ce să nu se simtă incomod cei care în perioada postului ne invită la petreceri, dar nu noi că le refuzăm. În ultima periadă am primit mai multe sfaturi că nu ar trebui să vorbesc despre faptul că merg în fiecare duminica la biserică, că în afară de cele patru posturi mai sînt şi zilele de miercuri şi vineri, că totul acesta ar trebui să fie doar pentru mine. Nici nu intenţionez să le afişez, dar de ce ar trebui să le ascund? Doamne ajută.

  • Natalia a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Iată de ce a zis Mântuitorul că nu putem sluji la doi domni: lumii acesteia și lui Dumnezeu! Alege mai degrabă să fii prost în ochii lumii și nebun după Hristos, saltă în ziua aceea de bucurie când alții te vor batjocori pentru Numele Lui, căci mare răsplată în ceruri vei avea! Dacă nu înțelegem aceasta în pace și bunăstare, cum nu ne vom sminti în greutăți și nevoi? Mare e lupta, însă puțini ies la ea… Ce-ți pasă ție că se va supăra fratele, important să nu-l smintești, dar mustră-l prin comportamentul și alegerea ta creștină – iată cum răsună dreptatea lui Dumnezeu, în dragoste, răbdare, smerenie. Să facem toți să răsune voia Domnului prin păstrarea conștiincioasă și plină de evlavie a tradițiilor sfinte creștine, pe care ni le-a lăsat Apostolii, martirii, sfinții noștri părinți și cruțarea comorii noastre: Credința creștină ortodoxă! Să se răsfrângă oriunde și peste orice și să ne hrănim toți din ea.

Doamne, miluiește-ne!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.