„Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri…” (Marcu 8:38) Oare de ce ne este ruşine să facem noi ceea ce ni se cere şi ceea ce este corect, numai ca să nu fim judecaţi de ce-i din jur? De ce trebuie noi să ne intimidăm în perioada postului că nu consumăm careva produse? De ce nu mărturisim deschis că nu mergem la careva petreceri fiindcă nu putem să o facem în post. Şi aceasta acum cînd majoritatea se declară creştini, cînd biserica nu este prigonită. Cînd nimeni nu este dat afară din funcţia ocupată pentru credinţa sa. Dacă situaţia într-o zi se schimbă? Cîţi atunci vor rămîne acei care vor merge pînă la urmă? Şi oare n-ar trebui să fim gata şi pentru acel moment. Permanenet trebuie să facem alegeri în viaţă. Şi nu ar fi mai corect să alegem în dependenţă de propria credinţă, de propriile convingeri. De ce să nu se simtă incomod cei care în perioada postului ne invită la petreceri, dar nu noi că le refuzăm. În ultima periadă am primit mai multe sfaturi că nu ar trebui să vorbesc despre faptul că merg în fiecare duminica la biserică, că în afară de cele patru posturi mai sînt şi zilele de miercuri şi vineri, că totul acesta ar trebui să fie doar pentru mine. Nici nu intenţionez să le afişez, dar de ce ar trebui să le ascund? Doamne ajută.