Doamne ajută. Este minunat cîte le face Domnul pentru mine şi tot nu reuşesc să mă schimb spre bine. Dacă tot nu m-am dezis de încercarea de a-mi schimba şi soţul înspre bine şi nu tot timpul pe calea cea bună … Am şi primit ceea ce meritam. Adică mi s-a reproşat că nu se vede că am devenit să zicem mai bună (deşi nu e chiar potrivit cuvîntul cred că poate s-a avut în vedere un exemplu de urmat). Ca primă reacţie ar fi să aduc toate nemulţumirile mele. Dar atunci chiar că n-am învăţat absolut nimic. Deci mai bine îi mulţumesc Domnului că şi prin această metodă îmi dă să înţeleg că nu numai sînt departe de a fi cu adevărat o bună creştină, dar că şi este foarte şi foarte mult de lucru asupra în primul şi primul rînd a mea. Dar cu a-l doilea moment nu mă pot lămuri absolut deloc, oare port şi aici eu toată vina? Adică mi-a zis că crede în Dumnezeu nu şi în biserică. Sincer acest moment m-a durut cu mult mai mult ca primul. Mă pot schimba cu ajutorul Domnului pe mine. Dar cum să fac să înţeleagă ceea ce de fapt nici eu n-am înţeles nicicând, dar pentru mine aceste două lucruri sînt nedespărţite. Este la nivel de simţire nu şi înşelegere şi nu ştiu cum e corect. Dar cu atît mai mult cum ar trebui să transmit această simţire? Doar că într-un fel îmi este mai uşor să-i iert orice lucru care ar putea să mă atingă anume pe mine, fie ea şi trădare şi mai nu ştiu ce…Cînd se atinge de această parte a vieţii mele nu prea pot depăşi momentul…