Rugăciuni

Într-o zi, un frate îl întrebă pe părintele său duhovnicesc:

– Părinte, de ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

– Ţipă fiindcă îşi pierd calmul, zise stareţul.

– Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou fratele.

– Păi, omul ţipă, când e mânios, fiindcă e sigur că persoana cealaltă nu aude, răspunse părintele cu un uşor zâmbet.

Fratele întrebă din nou:

– Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce blajină?

– Fiule, ştii de ce ţipă oamenii unul la altul când sunt mânioşi? Fiindcă inimile lor se distanţează foarte mult. Sufleteşte, ei se depărtează foarte mult unii de alţii. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, mai mânioşi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.

Altfel e situaţia când două persoane se iubesc. Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, încât nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură.

Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg.

Fiule, îi vei cunoaşte pe oameni dacă au dragoste, după felul cum vorbesc, după felul în care îţi răspund la telefon, după felul cum te strigă. Iar cei cu totul duhovniceşti, plini de dragoste, când te cheamă, nu mai folosesc deloc cuvintele. Sunt atât de apropiaţi de inima ta, încât ajungi să îi porţi în inimă, în minte şi vorbeşti cu ei acolo, se contopesc cu tine şi îţi ştiu dorinţele, şi încercările, şi gândurile…

Aşa că, atunci când discutaţi între voi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu se vor mai găsi niciodată.

În privința rugăciunii, aveți aici una foarte frumoasă!

Preot Iulian Rață