Bună seara, părinte! Nici nu ştiu de unde să încep. În primul rând sunt fericită că am găsit acest site deoarece, din nu ştiu care motiv nu am curaj să merg şi să vorbesc cu un preot faţă în faţă, deşi îmi doresc asta. Am 21 de ani şi fiind studentă în ultimul an, am foarte mult de învăţat. Problema este că simt că nu mai am putere. Sufăr de depresie de mulţi ani de zile, dar ultimele şase luni au fost cele mai grele din viaţa mea. Din cauza acestei depresii nu pot avea o viaţă normală şi m-am săturat! Eu cred în Dumnezeu şi Îl rog să aibă milă de mine şi să-mi dea putere să trăiesc şi să mă bucur de viaţă, dar uneori am impresia că pur şi simplu nu-i pasă de mine. Recunosc că nu sunt o sfântă, am păcate ca orice om, dar nu cred că am greşit atât de mult încât să ajung în stadiul în care să mă trezesc dimineaţa spunând că-mi urăsc viaţa şi să adorm dorindu-mi să nu mă mai trezesc. M-am gândit că poate am fost blestemată de cineva şi poate din cauza asta nu pot să-mi găsesc fericirea. Chiar nu ştiu ce să mai cred. Te rog, părinte, dacă ai putea să-mi dai un sfat, ce ar trebui să fac pentru ca Dumnezeu să-mi asculte rugile pentru că m-am convins că nici psihologii, nici părinţii sau altcineva nu mă pot ajuta. Numai credinţa în Dumnezeu şi speranţa că într-o zi o să fiu fericită mă mai ţin în viaţă.