Părintelui Iulian un mesaj

0
0

Hristos a Înviat! Părinte Iulian, mă adresez dumneavoastră, deoarece aţi fost cel ce mi-aţi răspuns la întrebarea 8342 cu doi ani în urmă (poate mai puţin). V-am scris atunci cu lacrimi de tristeţe, păi iată acum sînt de bucurie. Peste aproximativ 5 ani de căsători Bunul Dumnezeu s-a milostivit de noi păcătoşii (înainte de începerea Postului) şi iată că sîntem în aşteptarea unui bebeluş. Nu cred că prin cuvinte aş putea reda marea bucurie. Nu vreau să intru în detalii pentru a nu vă lua prea mult din timp, dar vă zic că după ce am citit mesajul dumneavoastră m-am liniştit am lăsat să „meargă” lucrurile de la sine. Nu mai aşteptam chiar atît de mult şi nici să mă întistez nu vroiam, chiar dacă uneori nu-mi prea reuşea. Îmi amintesc ca acum, cum eram la serviciu şi priveam peste geam şi vedeam 2 căţeluşi se jucau cu mama lor, iar ea cu atîta afecţiune şi dragoste se uita la ei,…, am început a plînge fără ca să vreau, zic uite şi un animal este mai vrednic ca mine, deoarece poate da naştere, dar eu nu,…, zic Doamne ajută-mă să-ţi mulţumesc pentru toate, şi-mi iartă deznădejdea. Cred că numai cuplurile care nu pot avea copii mă pot înţelege. Ei dar să le las pe toate în trecut,.., mă rugam Domnului nu pentru a ne dărui copii ci pentru a putea să le primim pe toate cu mulţumire fără cîrtire şi să se facă voia Sa, nu ce vrem noi. Facem milostenie după putinţă merg la biserică ne strădium să trăim credinţa ortodoxă nu numai cu vorba ci şi cu fapta. Am descărcat de pe acest site rugăciune pentru femeia însărcinată şi mă rog Bunului Dumnezeu pentru copilaşul nostru. Vă mulţumesc încă o dată pentru încurajare şi susţinere. P.S. Eu atunci mi-am notat nr.la întrebare şi mi-a venit acest gînd zic sper că va veni şi clipa cînd vă voi mărturisi bucuria pe care o aşteptam atît de mult, nu-mi vine a crede dar iată a sosit, cînd cel mai puţin te aştepţi. SLAVĂ ŢIE DOAMNE, SLAVĂ ŢIE.

  • Ecaterina a întrebat 11 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Frumos soră Ecaterina, foarte frumos! Mă bucur că am reușit să vă fiu de folos, asta, măcar ca mulți spun că rubrica noastră nu are nici un sens și e doar timp pierdut, inclusiv și matușca mea. Mă bucur că și Dumnezeu v-a trimis o atât de mare binecuvântare și mângâiere. Sper să apreciați Darul lui Dumnezeu și să faceți din bebelușul Dvs. un adevărat creștin ortodox!

Nu pot să spun decât Slavă lui Dumnezeu pentru toate, bune și rele!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.