Adoptie

0
0

Sărut mâna, părinte. Am o fetiţă înfiată de 3 ani (acum vârsta ei este de 10 ani ), care a fost crescută de la 1 an şi 8 luni de un asistent maternal şi de familia ei (o fetiţă acum de 22 ani, iar prima este decedată înainte ca ea să devină asistent maternal). Noi am ţinut legătură cu familia lor de când am luat fetiţa, gândindu-ne că s-au chinuit cu ea, şi au crescut-o pâna am luat-o noi, însă fetiţa se pare că are traume puternice din urmă: minte, este agitată, hiperactivă, foarte vorbăreaţă, este răutăcioasă şi este pârâcioasă pe fraţii ei mai mari, nu ne ascultă ca şi părinţi, cu toate că asistenta maternală şi familia îi spun mereu, de câte ori mergem pe acolo, să fie cuminte, ascultătoare, etc. Ei o învaţă de bine, însă eu nu ştiu dacă am făcut sau nu bine ţinând legătura cu ei, întrucât copilul este răscolit şi îşi aminteşte că a fost odată luat de ei, şi apoi de noi, la fel ca şi de bune / rele de acolo. Ea acum nu are stabilitate încă, nu şi-a găsit locul! Ce credeţi Dvs, ce sfat ne daţi, este bine să rupem legătura cu familia aceasta? Sau să continuăm? Menţionez că fetiţa noastră şi fetiţa familiei se consideră surori, este o legătură foarte puternică între ele, mai ales că celeilalte i-a murit sora şi a înlocuit-o cu fetiţa noastră! Noi am ajuns la psiholog cu ea, iar el ne-a dat de înţeles că n-ar fi prea bine să mai continuăm, având în vedere că în acea familie soţul doamnei le cam avea cu băutura şi a asistat acolo la bătăi, certuri! Suntem într-un mare impas, nu vrem să rănim pe nimeni, nici pe fetiţa noastră, nici pe ei, noi ştim că le este greu, că s-au ataşat de ea, dar nici nu vrem să distrugem sufletelul copilului nostru acum! Vă rugăm să ne spuneţi cum ar fi mai bine să procedăm! Sărut mâna!

  • You must to post comments
0
0

Din punctul meu de vedere, este bine să răriți vizitele, dar, să o faceți pe neobservate, așa ca copilașul și nici familia în cauză, să nu înțeleagă că o faceți intenționat! Sunt unele lucruri în viața noastră care trebuie să rămână parte a istoriei!

În rest, copilașul, deși are deja 10 ani, oricum este încă un aluat, pe care Dvs. trebuie să-l modelați în așa mod, ca să o faceți om adevărat și creștin adevărat! Nu doar cei adoptați au problemele sus pomenite, ci și cei naturali! Misiunea Dvs. este de a modela, de a sculpta, dacă doriți în sufletul ei!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.