Bună ziua Părinte! Slavă lui Dumnezeu că m-a luminat și m-am apropiat de credință, mi-i ușor că și sora mea crede, bunicile noastre de mici ne învățau să ne rugăm. Însă părinții noștri încă sunt cam departe de toate acestea. Ultimul timp am observat că tatăl meu a început să se intereseze de credință, deci a auzit Bunul Dumnezeu rugăciunea noastră, mă strădui să-i răspund cu atenție, să nu-l dezamăgesc. Zilele acestea vorbeam despre iertare. Și el mi-a pus o întrebare la care nu prea știu, adică nu sunt încrezută cum să-i răspund, și așa mi-am adus aminte de voi, poate că mă veți ajuta. El îmi zice că înțelege că trebuie să ierte oamenii, dar trăiește alături de un bătrân care îi face zile fripte, nici noapte, nici zi nu-i dă pace, chiar ajunge până a arunca obiecte grele și periculoase în tata și soția lui (este a doua soție, cu regret părinții mei sunt divorțați), vă spun sincer le face niște probleme de neimaginat, el mă întreabă iata tu ce ai face? Cum vei proceda în locul meu? Când am vrut să-i zic că rugăciunea îl va salva, vorba nostră a fost întreruptă de o persoană. Acum stau și mă gândesc cum să-i răspund în așa fel ca să-l conving că-n rugăciune e toată puterea. Poate să-i zic și o pildă, dar care? Ajutați-mă, știu că se apropie și acum e momentul să-l conving să creadă, vreau să-i salvez pe părinții mei.