0
0

Sărut mâna! Părinte, eu m-am împărtășit astăzi și înainte de asta am vrut să fac o spovedanie foarte amănunțită și să spun toate, dar absolut toate păcatele pe care mi le știam, din cauza asta cu ceva vreme înainte m-am apucat să le scriu pe o hârtie, și am mers la un părinte care mi-a fost recomandat de cineva pentru a mă spovedi, deoarece am simțit că spovedania asta nu o pot face decât la un preot la care să simt că pot să-i spun totul și într-adevăr acest părinte parcă mă ungea pe suflet însuși chipul său și smerenia sa, e un preot excepțional și multă lume îl cunoaște, din păcate nu am reușit să mă spovedesc din prima, nici a doua oară când am fost, fiindcă erau alții care făceau spovedanii, așa că am ales să aștept și să vorbesc cu părintele să mă programeze când să vin, am vorbit și mi-a spus să vin astăzi de dimineață. M-am dus de dimineață, am așteptat ca părintele să termine rugăciunile și ce mai avea și am rugat pe cineva să-l cheme. A venit și am mers la spovedanie, însă fiind sărbătoare și trebuind să înceapă liturghia, nu prea a avut timp să stea mult și nu am putut să spun tot ce aveam trecut pe hârtie, plus că tot veneau după el să-l cheme pentru liturghie, așa că, am spus ceea ce era mai greu și păcatele mai mari, m-a mai întrebat și părintele și a zis să spun lucrurile mai mari și mai grave, că D-zeu cunoaște păcatele noastre, și așa, din păcate, nu am apucat să spun toate câte le scrisesem pe hârtie, deși aș fi vrut foarte mult să fac o spovedanie completă, dar din păcate nu ne-a permis timpul și a fost mai în grabă, apoi părintele mi-a dat canon și m-am împărtășit… și aș vrea să vă întreb, la următoarea spovedanie, pe care aș vrea s-o fac în postul Sf. Fecioare Maria, trebuie să reiau ceea ce nu am spus acum, sau să spun doar păcatele pe care le am de la ultima împărtășanie? Mulțumesc și Domnul să vă binecuvânteze!

  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută Corina. Deci ce ai scris pe hârtie să încerci să nu le mai faci. Însă dacă se mai repetă din ele atunci să le mărturisești. Căci știi ce este spovedania și canonul? Ajutor spre a nu mai face. Deci nu părintele are nevoie de păcatele nosatre ci lui îi spunem cele de care nu putem scăpa. Ce ai scris pe foaie și nu se mai repetă atunci vor fi ele iertate. Iar cele care se repetă să le mărturisești ca și cum nu au fost mărturisite. Domnul cunoaște inimile noastre și știe de ce suntem noi în stare.

Să încercăm să fim bineplăcuți în fapte, înainte Domnului și să ne grăbim spre mântuire.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.