Sărut mâna, părinte. Am o întrebare la care vă rog să-mi răspundeţi. Anul acesta în mai urmează să fac pomenirea de şapte ani pentru tatăl şi soţul meu (decedat la doar şase săptămâni după tata). La începutul lunii iulie este stabilită şi data cununiei religioase pentru fata mea. Este vreo problema că fac şi pomana de 7 ani şi nunta în acelaşi an sau este doar o superstiţie? Doamne ajută! Şi încă ceva, părinte. Fata mea face nunta în Germania şi pentru cei din ţară care nu pot ajunge acolo, vrem să facem o masă, restrânsă. Poate fata să îmbrace şi a doua oara rochia de mireasă? Iertaţi-mă părinte, dar mai vreau să vă întreb ceva. Fata se căsătoreşte cu un băiat german, ca religie protestant. El a hotărât să treacă în religia noastră, ortodoxă, iar preotul care o să-i cunune este ortodox, naşii sunt ortodocşi, căsătoriţi, iar slujba va avea loc într-o biserică ortodoxă, acolo, în Germania. Am înţeles că s-a obţinut şi o dispensă de la Episcopia din Bucureşti pentru o asemenea situaţie. Slujba se va ţine în limba română şi,o parte, în limba germană. O astfel de căsătorie este recunoscută crestineşte, la fel ca în ţară? Şi, părinte, este rău dacă fata ar vrea să-şi păstreze şi numele de fată, românesc, alături de cel nou, al soţului? Mulţumesc pentru răbdare, părinte. Doamne ajuta.
- anamaria a întrebat 11 ani ago
- last edited 9 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, se poate de făcut și pomenirea și nunta în acelaș an, și tot ce ați scris de fată este bine, adica poate să se căsătorească acolo dacă el acceptă să fie ortodox.Și a doua oară să îmbrace rochia tot se poate. Doamne ajută.
Prot.Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.