raspuns 21836

0
0

”Dragă soră, prin acele cuvinte scrise care nu mai țin minte cine din noi le-a scris, dar știu că au fost cândva scrise, nu s-a avut în vedere că bărbații fug de acasă din cauza că femeile sunt rele, ci a fost intenția de a vădi faptul necredinței la femeie, noi cunoaștem faptul că femeia este vectorul credinței în familie, și nu în zadar unii din sfinții părinți numesc femeia preot la altarul familiei. Deci cine este vinovat că femeia se unește de cele lumești și lasă legea și voia lui Dumnezeu la o parte. Ea, adică femeia dorește ca să placă cât mai mult posibil bărbatului din punct de vedere estetic, haine luxoase, manichiură, întru cuvânt să fie cât mai sexy, să mă ierte Dumnezeu, dar aici este adevărul, iar aceste plăceri la bărbat se pierd foarte repede, și el caută noi și noi aventuri, deaceea și o lasă și pleacă, că diavolul nu-i permite să stea pe loc. Dar acolo unde femeia este credincioasă din temelie, adică de la începutul vieții, ea trăiește mai întâi pentru Dumnezeu, și apoi se jertfește pentru familie, acolo este și familie, și mântuire până la urmă, acolo femeia este smerită, știe să rabde pentru că și Dumnezeu o spriginește în toate. Acesta este raspunsul dvs, al părintelui Victor Mihalachi.” Cred că aveți o teorie, care nu consider că nu este posibilă, chiar sunt destule cazuri de asemenea femei care vor să atragă prin a fi machiate, sexi, etc. astea le face tot pentru bărbat, care îi ignoră alte calități și nu i le pune în valoare. Bărbatul este mai repede atras de fizic. Chiar și-n căsnicie. Dacă ești harnică, ai grijă de copii cu cea mai mare dăruire și faci totul ca soțul să fie mulțumit, merge cu copiii la Biserică mereu, de multe ori soțul alunecă și merge la alte femei care „știu ce-i viața”, nu ca o femeie care stă numai cu nasul în cratițe. Încet, încet, bărbatul nici nu o mai bagă în seamă pe soția lui, nu o mai îmbrățișează cu lunile, e rece însă emana o „fericire” stranie, care îl tine departe de soție. Acea „fericire” sunt alte femei. Așa că, vedeți dvs., nu aveti deloc dreptate să dați vina pe soții, că dacă fuge bărbatul de acasă, nu fuge de bine. Bărbatul înțelege greșit acest „bine”. Și asta datorită societății în care trăim, a colectivului de bărbați de la munca care asta fac și se îndeamnă unul pe altul, și mulți dintre ei au amante, iar soțiile habar nu au, își duc mai departe căsnicia. Nu este drept să fiți atât de crunt cu femeile-soții. Am observat această atitudine la dvs. în răspunsurile pe care le dați pe acest site. Că-i ocrotiți pe bărbați ca pe niște copilași neștiutori. Și ei sunt ocrotiți și de societate care le dă dreptul de a călca strâmb fără a avea vreo remușcare față de familie. Ei, dacă v-ar auzi pe dvs cum le luați apărarea, au mai căpătat încă un cuvânt împotriva soției: că așa a zis preotul, că tu, femeie, ești de vină că eu mă duc la altele. Bărbații se satură de femeile lor. Și marea majoritate din aceste femei sunt din cele cumsecade și credincioase, să știți. Nu sunt din cele sexi și cu unghii făcute. Lumea e de mult pe dos.

  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, uite mai adus cu gândul la cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, dacă am avea o generație de mame cu adevărat creștine, trăitoare, practicante ale credinței, am schimba cursul istoriei. Chiar aș vrea ca să vă întreb și eu, dar cine a educat așa bărbați, pentru că dacă bărbatul are credință, frică de Dumnezeu nu mai păcătuește în veac. Dar dacă el nu are pic de credință și nici nu are unde să o vadă, atunci el așa și trăește în păcat, ba încă mai mult se împotmolește în el, numai unul Dumnezeu îl mai oprește prin diferite pedepse sau întâmplări care le aduce asupra lui. Eu nu eau apărarea bărbaților dacă îi mai putem numi bărbați pe unii, ci constat faptul că societatea de azi este foarte derutată și orientată spre alte valori decât cele creștine, de aici avem și ceia ce avem, iar acelaș sfânt spune că prin femeia credincioasă se va mântui și bărbatul necredincios.Deci este nevoie de o femeie cu adevărat credincioasă, trăitoarea credinței care să educe o nou generație pentru care va da răspuns în fața lui Dumnezeu.

Prot.Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.