am nevoie de un sfat

0
0

Vă rog să mă ajutați și pe mine cu un sfat. Mi-am pierdut serviciul la începutul acestui an, iar de atunci am tot încercat să-mi găsesc un alt serviciu, am fost la multe interviuri însă nimic nu s-a concretizat, m-am tot rugat și citesc Acatistul Sf Nectarie, însă cu cât zilele trec cu atât speranța și nădejdea mea se diminuează. Nu mai știu ce să fac … de multe ori stau și mă gândesc cu ce am greșit în față lui Dumnezeu, ce rău am făcut etc …. vă mulțumesc mult!

  • Alexandra a întrebat 11 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, principalul nu dispera, cred că te rogi numai pentru a primi ajutorul, dar trebue să fie o rugăciune independentă, mergi de fă o mărturisire la părintele duhovnic, și nu te ruga pe viitor doar ca să găsești un post de muncă, Dumnezeu o să te ajute neapărat, însă stăruie să fii o bună creștină iubitoare, smerită, cu răbdare.

„Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare. Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori.”(Col.3,12-15)

Prot.Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.