intrebare-explicatie

0
0

Sărut mâna, părinte! Îmi cer iertare pentru îndrăzneală, însă am făcut sau nu o greşeală, am mers la un bioenergoterapeut şi clarvăzător, deoarece am nişte stări şi simptome foarte anormale: mă sufoc foarte des, când ajung la locul de muncă îmi tremură tot corpul de nu mă pot ţine pe picioare, am uneori dureri puternice de cap, simt că mi-ar plesni ceva la cap, am sentimentul că mor, nu-mi mai place nimic, n-am chef de nimic, am tot timpul o frică neexplicabilă, când merg la biserică mi-e mai rău, mă sufoc, îmi bate inima foarte tare, nu ştiu ce să mai fac că nu am linişte; am dureri la mijloc, la burtă, nici nu mai ştiu. Cu toate astea am fost la un clarvăzător renumit, V. Pop, şi mi-a spus că la locul de muncă cineva îmi stropeşte zilnic cu ceva, mi-a pus ceva în cafea şi câteva persoane prin schimbul de bani mi-au luat sporul. Ce să fac, vă rog să mă sfătuiţi, sunt căsătorită civil cu un musulman, m-am spovedit destul de des, am rugat părintele să mă împărtăşească înainte să ştiu toate astea, dar pentru faptul că nu mă simţeam bine, şi mi-a spus că nu se poate, dar înainte să am stările astea m-a împărtăşit de 2 ori fostul meu duhovnic, n-am ştiut că nu e bine. Ce aş putea face acum, că nu mai pot să duc stările acestea de rău? În urmă cu un an şi jumătate am plecat de la muncă, am ajuns la un coafor şi acolo mi s-a facut rău, n-am mai avut aer şi energie să respir, m-au dus la urgenţă şi rezultatul analizelor a ieşit bun. Ce mă sfătuiţi, vă rog frumos? Vă mulţumesc din suflet pentru sfat, oricum ar fi el, şi vă rog să mă iertaţi.

  • pacatoasa jafary a întrebat 10 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.