Bună ziua, părinte, vă rog să mă ajutați cu un sfat. M-am spovedit în urmă cu câțiva ani la un duhovnic cu har, care m-a ajutat foarte mult. Am făcut la prima spovedanie o mărturisire generală, unde am mărturisit și un păcat oribil pe care l-am făcut. La unele păcate enumerate am primit îndrumare și lămuriri pentru a ști de ce sunt păcate și nu e bine să le fac, de unele, printre care și acesta care mă macină nu a pomenit nimic părintele, eu doar l-am enunțat, fără să vin cu detalii și amănunte, de rușine. De atunci nu am mai comis nici unul din păcate grave pe care le-am făcut înainte și mă căiesc pentru ele în fiecare zi a vieții mele. Acum am primit încuviințarea duhovnicului pentru a-mi găsi alt duhovnic, eu având foarte puțin timp liber și la părinele la care am fost trebuie stat cu timp și răbdare, uneori de dimineață până seara. Pot considera spovedit acel păcat și să nu-l mai pomenesc sau trebuie să-l mărturisesc pentru că eu nu știu dacă doar pomenirea lui fără amănunte poate fi considerată spovedanie. Oare e îngăduit, cu acordul preotului să mărturisesc aces păcat unui preot străin, care nu mă cunoaște, poate călugăr, pentru că mi-ar fi rușine să dau ochii cu duhovnicul meu după mărturisire. Vă mulțumesc din suflet.
- alina a întrebat 10 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Bună seara. Odată ce părintele a auzit păcatul și nu a cerut amănunte atunci nu are ce să vă frământe. Iertarea se face și fără amănunțirea lor.
Doamne ajută.
Mag. Vitalii Mereuțanu
- Guest a răspuns 10 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.