Sarut mâna părinte. Din nemernicia, lenevia și poate a altor lucruri pe care nu știu eu să le spun nu mă rog dimineața, seara sau când timpul îmi permite (căci am 4 copii f mici), și cel mai mult seara și în timpul nopții când copiii dorm din vinovăția pentru păcatele săvârșite și sentimentul de singurătate și simțirea cum că rugându-mă atrag pe „cel rău” … nu mă rog …. deși mult îmi este dor să mă rog, să îl simt pe Dumnezeu aproape …. acum un an și jumătate i-am cerut duhovnicului canon de rugăciune și i-am spus că îmi doream de mult să îmi dea el, și mi-a răspuns că trebuia doar să cer, însă după mai mult timp (vre-o 9 luni) mi-a spus că pot să îmi fac eu ce rânduială vreau, când aveam un canon era ca o legătură (o obligație plăcută peste care nu aveam voie să trec) permanența cu Dumnezeu, acum mă simt singură, ce-i drept așa și merit, căci deși văd și știu că păcatele mele sunt mai mult decât nisipul mării nu încetez să le repet … Mult m-am răcit în sufletul meu, m-aș spovedi dar cum am 4 copilalși pe care nu mi-i ține nimeni … acum sunt lăuză până la sf lunii, mult mă doare că nu pot merge la biserică, căci e aproape imposibil cu micuții mei gălăgioși și nu am cine să mă ajute, mi-aș dori mult să am iar un canon de rugăciune să îl simt ca venind de la Dumnezeu și fără de care să nu îmi plec capul, ce să fac?  Vă mulțumesc, și mă iertați.