despre botez

0
0

Sărut mâna părinte! Vă deranjez și eu cu o întrebare. Suntem o familie cu doi copii. Cel mic are 2 luni iar cel mare 3 ani. Nașii de cununie nu au fost aceiași cu nașul de botez. Problema este că nașul adică nașa de botez a fiului celui mare ar vrea să-l boteze și pe cel mic de 2 luni. Ea a plecat anul acesta în Spania să îngrijească de niște bătrâni pentru bani, deși în România caștiga necesarul. Problema apare că acei bătrâni sunt protestanți sau catolici deci eretici. Ei o iau și pe nașa cu ei la slujbele lor, chiar peste tot. Întrebarea este dacă merge la adunările lor chiar, daca nu participă de bunăvoie, deoarece bătrânii trebuiesc însoțiți deși știa ce o așteaptă dar s-a dus pentru câștig material mai poate fi nașa și pentru cel mic? Nu știu canoanele sfințiilor dar din câte am citit ar trebui să ne ferim de adunările eretice. Mulțumesc, Doamne ajută!

  • You must to post comments
0
0

Bună ziua. Of Doamne, banul ăsta … . Faptul că nașa frecventează cu acei oameni bătrâni biserica dată asta nu înseamnă că și-a schimbat religia. O face din obligația meseriei. Să îi transmiteți să nu își schimbe credința și să își iubească Biserica.  Iar meseria să o facă în măsura în care îi permite situația. Voi să o iubiți și să o înțelegeți. Nu mai păstrați în voi răutatea că a plecat pentru aș alege ceva mai bun. Impedimente la nășie nu avem, se cere doar să fie ortodox și să își cunoască îndatoririle pe care și le asumă.

Să vă trăiască micuții și să vă bucurați de ei.

Mag. Vitalii Mereuțanu

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.