0
0

Sărut mâna şi Doamne ajută!… Am o nelămurire destul de mare în privinţa stilurilor acestora(vechi şi nou) din cadrul Bisericii. Eu sunt din România şi înţeleg că noi suntem pe stilul nou, deşi abia acum am aflat de pe acest site, până acum eu credeam că Biserica Ortodoxă e una şi aceeaşi. Ceea ce nu înţeleg este dacă intre aceste 2 stiluri este o diferenţă doar legată de calendarul sărbătorilor sau şi de dogmă? Şi de ce şi când s-a făcut această despărţire pe stiluri?

  • Corina a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Deci Biserica este una. Nu putem vorbi de două dogme ale bisericii. E doar una singură. Și sperăm să se rezolve cât mai repede această problemă din cadrul bisericii, adică să se treacă din nou la calendarul vechi, astfel rămânând în păstrarea de adevăr. Am studiat la Sibiu unde am fost învățat că „cel nou” este drept. Dar totuși sfinții părinți rămân pe prim plan pentru mine. Fac ascultare de cuvintele lor care spune: Că să facem ascultare de biserica locală. Și să ne rugăm mereu pentru rezolvarea problemelor din Biserica noastră. La fel mă rog mereu pentru rezolvarea problemelor dintre cele două mitropolii din Basarabia, ca și în Ucraina. Pentru a vă pune la curent cum este cu calendarul vă recomand articolul: „Cele două calendare – două timpuri deosebit măsurate”. Să ne ajute Domnul să rămânem mereu în adevăr.

Sfinților Părinți, rugați-vă lui Dumnezeu pentru rămânerea noastră pe calea adevărului.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.