Căsatorie

0
0

Sărut mâna, părinte. Am fost căsătorită. Am un copil. M-am dus la biserică, la mănăstiri, la masluri, la dezlegări şi nu am găsit pe nimeni. Şi nu ştiu ce să mai fac?

  • You must to post comments
0
0

Asta e și problema dvs: că ați mers la masluri, dezlegări, mănăstiri și biserici numai ca să găsiți pe cineva, nu ca să vă pocăiți și să vă rugați pentru mântuirea sufletului, deaceea Dumnezeu nici nu vă trimite pe acel cineva, căci lucru nu vă este cu folos, până când nu veți realiza sfințenia lucrurilor dumnezeiești mai presus de cele lumești. Și când veți găsi pacea cu Domnul și veți merge pe calea mântuirii, de lucru vă va fi cu folos și spre mântuire, veți întâlni poate pe cineva cu care să petreceți restul vieții, iar de nu: fie voia Domnului. Un lucru să înțelegeți: biserica și cele legate de ea, nu sunt afaceri, negoțuri etc…. și nici spre a obține ceva ce vrei tu, ci este calea prin care se merge spre mântuire și prin care se apropie de Dumnezeu, cu smerenie, ascultare și supunere fără a negoția ceva, ori a bate din picioare și a cere, cu certitudinea că vei obține. Astfel mâhniți mult spre Domnul, căci o faceți cu mândrie și spre satisfacerea propriilor dorințe, dar l-ați întrebat pe Dumnezeu: Doamne, oare ce-i mai bine pentru mine?! Eu nu știu ce-mi trebuie spre a mă mântui, dar tu cu mila și dragostea Ta de oameni vezi și știi totul, trimite-mi cele trebuincioase și mă miluiește după voia Ta cea sfântă. Iată astfel făcând și smerindu-vă, vă va trimite Domnul cele bune și să le primiți pe toate ca din mâna lui Dumnezeu, cu mulțumire.

Pe sufletul umilit și înfrânt, Dumnezeu nu-l va urgisi!

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.