familie

0
0

Părinte nu prea m-am rugat, tulburare a sufletului am avut, a venit fratele câteva ore în decembrie din Franța în legătură cu problema de la țară și a casei rămase după mama în care l-am luat în spațiu, eu pe tata, adică l-am lăsat, dar am făcut o hârtie. Problema e că el a zis că eu inventez, deși oamenii i-au spus, până la urmă a decis să vorbim cu tata, am urcat sus, el, tata, ca de obicei o susținea pe a lui, că venea să-l ajute (dar de ce făcea datorii de 9 mil la un magazin și dările la stat nu și le plătea, din martie 2010, căci până a se încurca cu ea, era totul în regulă), a zis fratele că nu trebuia să chem poliția în perioada iunie-august anul trecut, dar fratele nu știe că tata stricase ușa și nu mai puteam intra în casă și mă amenințase, ba chiar să sară la bătaie, fratele i-a zis că n-are nimic cu el și dacă vrea să rămâie, să ramâie dar și lui i-a zis că vrea să meargă la azil și cel mai bine i-ar fi la azil, el a zis că da, i-am spus că-i fac actele și mi-a zis că mie nu-mi lasă nimic, și-i zicea frateleui că și el are ceva în casă, lucruri, i-am spus știu bine ce ai în casă și ți le iei, dar mai mult de atât nu iei un capăt de ață, și zicea că mai bine le dă lucrurile lui la azil decât să mi le dea mie. I-am zis fă ce vrei, dar țiganca nu mai are ce căuta, i-a zis și fratele chiar a sunat-o și a vorbit cu ea, dar de ieri a venit la noi acasă, în apartamentul rămas de la mama și deși știa că trec pe la el nu mi-a dat drumul, ba seara mă sună și-mi spune că mă aștepta și atunci m-am certat oarecum cu el că eu am fost și nu mi-a dat drumul și caută să mă mintă, ba l-am întrebat dacă are nevoie de ceva și a zis că nu se descurcă și atunci mi-am dat seama c-a venit țiganca știind că fratele a plecat, dar nici cu fratele n-am avut mare ajutor, el a făcut ce a făcut din 95 până-n coace și nici acum nu poate să-mi garanteze careva că el ar fi corect sau s-ar fi îndreptat deși mama a sperat până în ultima clipă de o schimbare dar n-a fost așa, a murit ba încă parcă vrând să-mi zică ceva despre tata și fratele, însă n-a mai apucat. Acum problema e că fratele nu colaborează, ba îi este indiferent, a zis că în casă poate aduce pe cine vrea, poate aduce pe cine trebuie nu toate și toți alcooliștii și bețivii și clacă de bandiți ce or mai fi, eu am încercat să vorbesc cu tata și chiar să-l ajut, dar el a spus că n-are nevoie și față de vecini n-a făcut-o pe victima, problema e că eu nu vreau să se bucure atât el cât și țiganca cu toata cloaca ei de bunurile noastre și munca mamei!!! Am ajutat-o și eu, fratele nu ajutat deloc de aia nici nu pune preț!!! De sunat să vorbească cu mine nu sună, dar pe cel bătrân, adică tata îl crede deși-l minte de îngheață apele!! Ce să fac, căci văd că de la fratele nici un ajutor iar de la tata nici o schimbare!!!

  • Georgeta a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Bună seara. Știind aceast caz, căci am mai răspuns la el, pot să spun și eu un lucru: nu numai tatăl nu s-a schimbat, dar din păcate nici dvs. Înțeleg că apărați lucrurile materiale, căci sunt muncite de mama și de dvs, dar puneți prea mare accent pe cele materiale, călcând în picioare celelalte lucruri: cearta, ura, răzbunarea, lupta în familie. Când trebuie să luptați pentru menținerea bunelor relații, iertării, iubirii, mai lăsând de la dvs și uitând de material, căci de mâine mori nu iai nimic cu tine. Dar cu sufletul ce faceți?! Deaceea nici nu vă puteți ruga, căci nu se desfac gândurile de la aceste lucruri, și nu se leapădă de agoniseli, ură. Se cere de la dvs răbdare, înțelepciune, îngăduință, dragoste – iată așa veți dobândi pacea sufletului. Vă îndemn insistent să mergeți și la duhovnic și povestiți tot, cerându-i sfat.

Doamne ajută.

Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie,
Cu râvnă întru Domnul
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.